Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, joi, 22 noiembrie 2018, în prag de Centenar, Liceul Tehnologic Dărmănești a fost gazda activităților metodice susținute de către profesorii Cercului metodic de religie ”Sfântul Stelian” din Dărmănești.
Sub genericul ”România în 100 de cuvinte”, lecția demonstrativă a fost susținută de către doamna profesor Gorbănescu Cristina, cea care a pus la sufletele celor prezenți crâmpeie de convingeri şi atitudini moral-creştine, atât de necesare tinerilor de astăzi. Metodele didactice variate, atent selecționate, au reflectat măiestrie didactică. Ora de religie din această zi a arătat faptul că tinerii Liceului Tehnologic au inima deschisă și dau mărturie vie despre istoria și tradițiilor ancestrale ale neamului românesc.
Bucuria întâlnirii a fost încununată de prezența părintelui prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, cel ce, prin cuvânt, a adus destindere și pace pe chipurile elevilor, dar care a dorit și o impulsionare a activității cadrelor didactice la catedră, arătând faptul că ”formarea caracterului tinerilor nu trebuie să se petreacă într-un mod simplist, căci ora de Religie nu trebuie redusă la o simplă transmitere de informații, ci este necesar a se avea în vedere perspectiva veșniciei. Caracterul îl formează pe om pentru eternitate, de aceea și misiunea profesorului de religie este una sfântă”.
Ultima parte a activității a îmbinat istoria cu muzica, prin glasul ,,Colindului cel vechi și bun”. Elevii clasei a VIII-a A, alături de Corul ”Cantus” al Liceului Tehnologic Dărmănești, au susținut un recital de colinde, ce a adus în sufletele tuturor acea stare de liniște și de pace, atât de dorită în această perioadă.