Sala Teatrului de Vară „Radu Beligan” din orașul Bacău s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei dornici să se bucure de Concertul extraordinar „Crăciunul – descoperirea lui Hristos în plenitudinea iubirii” al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” ce a fost susținut în ziua de 10 decembrie 2017, începând cu orele 17:00. Cea de-a treia ediție a acestui recital, desfășurată la Bacău, a adus tuturor celor prezenți vestea sărbătorilor de iarnă prin cântece interpretate într-o maniera unică și plină de har. Întâlnirea s-a bucurat de prezența în sala de concert a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului alături de care au participat oficialități centrale, județene și locale.
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a organizat prin protopopiatul Bacău, cu prilejul apropiatelor sărbători de iarnă ce vestesc Nașterea Domnului Hristos în smerita peșteră a Betleemului, pentru cele de-al treilea an consecutiv, un concert de colinde susținut de Corul „Madrigal-Marin Constantin” din București. Evenimentul care a adunat mulțime de popor din cetatea Bacăului a fost darul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, oferit tuturor băcăuanilor din municipiu și din împrejurimi.
Seara de colind tradițional a fost deschisă de cinci coruri de copii (Corul Mesagerii Bucuriei din Bacău, Corul "Espressivo al Colegiului Național "Gheorghe Vrănceanu" din Bacău, Corul Vlăstarele Bacăului”, Corul LIRA din Bacău și Corul Sf Filofteia al parohiei Păltinata-Onești) formate prin programul Național Cantus Mundi derulat sub coordonarea Corului Madrigal. Moderatorul întâlnirii a fost părintele Ciprian-Ioan Ignat, secretar eparhial în cadrul Centrului Eparhial Roman.
Din programul concertului susținut de corul Madrigal cu prilejul sărbătorilor de Crăciun nu au lipsi lucrări de marcă din repertoriul internațional, specifice sărbătorii nașterii Domnului, precum Stille Nacht, Joy to the World, dar și lucrări tradiționale românești, printre care „Leru-i, Doamne, Ler”, „Noi umblăm și colindăm” sau „Vine Crăciunu` pe sară”.
„Anul acesta am căutat să includ în program piese recognoscibile publicului, pe care involuntar începe să le fredoneze, dar nu am pierdut din vedere nici introducerea de compoziții muzicale noi, pentru că Madrigalul și-a asumat mereu acest rol de promovare a repertorului valoros, dar mai puțin cunoscut. M-a preocupat să mențin un echilibru între accentele moderne, prin prezența compozitorilor contemporani, fără să ignor interpretările clasice, dar și să păstrez o anumită armonie din punct de vedere repertoricesc, între piesele de inspirație românescă și cele internaționale. De fiecare dată ne dorim ca prin aceste concerte de Crăciun să aducem în inimile ascultătorilor bucuria și emoția sfintei sărbători a Nașterii Domnului, dăruindu-le, prin muzică, o mică parte din măreția acestui moment”, a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”.
Sub bagheta doamnei dirijor, festinul muzical oferit băcăuanilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a făcut ca, și în acest an, sala Teatrului de Vară ”Radu Beligan” să fie plină, iar aplauzele să miște inimile marilor artiști.
La finalul reprezentației, părintele protopop Costică Busuioc în numele Înaltpreasfințitului părinte Arhiepiscop Ioachim a apreciat ”virtuozitatea acestor profesioniști dăruiți de Dumnezeu cu talent, pe care au știut să-l valorifice și să-l ofere auditoriului”, mulțumindu-le cu recunoștință pentru faptul că promovează valorile autentic spirituale și tradiționale ale poporului român.
Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, cel mai apreciat ansamblu coral profesionist autohton, este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
(pr. Daniel Marari)