Miercuri, 9 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat la inaugurarea Școlii Gimnaziale „Carol I” din Roman, unitate de învățământ care a trecut recent printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare.
Înaltul ierarh, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a oficiat slujba de sfințire a spațiilor renovate, în prezența reprezentanților autorităților locale și centrale, a cadrelor didactice, a elevilor și a părinților.
Din soborul slujitor au făcut parte părintele protopop Dan-Alexandru Antoce, protoiereu de Roman, părintele Alexandru Daniel Zamfir, paroh al comunității și consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, precum și preoți și diaconi din municipiu.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul a subliniat importanța binecuvântării locului în care copiii se formează pentru viață și pentru societate:
„L-am rugat astăzi pe Dătătorul înțelepciunii, adică pe Dumnezeu, să binecuvânteze și să acopere cu harul Său această unitate de învățământ, care și-a ales și un ocrotitor spiritual. La această slujbă am rânduit ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, fiindcă ne aflăm în preajma sărbătorii sale și pentru că orașul nostru, Romanul, are aproape Catedrala cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. (...)
Dragii mei, un om înțelept spunea că viitorul ne privește pe toți, pentru că viitorul merge pe picioarele copiilor. Așadar, piciorușele voastre, dragi elevi, sunt cele care poartă viitorul acestei țări. Dorim ca pașii voștri să se îndrepte pe căile cele bune, iar Dumnezeu să vă binecuvânteze ca să urmați învățăturile cele bune și să alegeți calea cea dreaptă.”
La final, Preasfinția Sa a oferit părintelui director Alexandru Lezeu icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, ca semn de binecuvântare și ca simbol al ocrotirii spirituale a școlii, iar celor care au sprijinit lucrările de înnoire și modernizare ce s-au împlinit la Școala Gimnazială Carol I din Roman le-au fost oferite diplome de excelență.
Modernizarea Școlii „Carol I”
Școala Gimnazială „Carol I” din Roman a fost supusă unui amplu proces de modernizare. Proiectul a fost conceput pentru a răspunde nevoilor elevilor și profesorilor, oferind comunității un spațiu educațional sigur, modern și prietenos.
Primarul municipiului Roman, Dan-Laurențiu Leoreanu, a subliniat eforturile depuse pentru realizarea acestui obiectiv:
„Acest proiect a trecut prin momente grele și a fost necesar să ne implicăm extrem de dedicat și serios pentru a depăși greutăți și vicii apărute în evoluția sa. Am urmărit ca fiecare detaliu să fie realizat la standarde ridicate, astfel încât să putem oferi condiții care să susțină performanța școlară, creativitatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. (...)
Investiția în școli este o investiție în viitor. Copiii Romanului merită să învețe în săli moderne și sigure, iar profesorii merită să-și desfășoare activitatea într-un mediu care îi sprijină și îi motivează. (...) Continuăm să fim aproape de comunitatea școlară și să construim, pas cu pas, un oraș mai bine pregătit pentru viitor.”
Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, cadre didactice, elevi și părinți, într-o atmosferă de bucurie și recunoștință față de cei care contribuie la creșterea calității actului educațional în municipiul Roman. (Mioara IGNAT)