PS Teofil Trotușanul, alături de clericii participanți la cursurile de formare continuă, la Mănăstirea Durău

Joi, 17 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Durău, împreună cu clericii participanți la cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție – Definitivat și Gradul II –, organizate în această perioadă pentru preoții din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Cursurile adresate preoților din Mitropolia Moldovei și Bucovinei se desfășoară în perioada 8–18 septembrie, la Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastru” de la Durău, sub coordonarea Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor. La sesiunea din această toamnă participă 78 de preoți, repartizați în trei grupe, două pentru obținerea Definitivatului și una pentru Gradul II.

Sfânta Liturghie săvârșită de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăuluui a constituit un prilej de comuniune liturgică pentru clericii veniți din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și un moment integrat parcursului de pregătire profesională și duhovnicească desfășurat la Durău.

Cursurile cuprind activități și ateliere de formare susținute de cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, precum și de alți invitați, urmărind aprofundarea și actualizarea cunoștințelor, competențelor și experienței pastorale a clericilor.

Formarea pentru obținerea gradelor profesionale reprezintă totodată o componentă a procesului de pregătire continuă a slujitorilor Bisericii, având în vedere atât nevoile concrete ale activității pastoral-misionare, cât și aprofundarea responsabilității preoțești în comunitățile încredințate spre păstorire.

La încheierea programului de pregătire, clericii participanți vor susține examenul pentru obținerea gradului profesional corespunzător parcursului academic anterior. (Mioara Ignat)