Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Bibirești, în parteneriat cu Școala Generală „Preot Iconom Stavrofor Pavel Savin” și Primăria Comunei Ungureni, a demarat Proiectul Național Catehetic 2021 intitulat de către Patriarhia Română „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.
În parohia băcăuană, proiectul a fost inițiat sub generic „Sub binecuvântarea Crucii de acasă” și se va desfășura în perioada 13 februarie – 20 iunie 2021. Activitățile acestui proiect se derulează în cadrul bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și al Așezământului Social – Filantropic „Samarineanul Milostiv”. Astfel, prin intermediul acestei activități, preotul paroh Pruteanu Daniel, sub coordonarea părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche și împreună cu voluntarii acestui proiect, au reușit să formeze un grup de copii care la rândul lor, prin ceea ce vor întreprinde, vor aduce multe bucurii unor vârstnici bolnavi sau altor copii care sunt în lipsuri sau nu se bucură de mângâierea celor dragi din diferite motive.
Cu ocazia primei activități, desfășurată în data de 13 februarie 2021, a avut loc o lecție despre Dragobete și simbolismul acestei sărbători. Copiii foarte receptivi au înțeles din toată această expunere că această sărbătoare este o zi în care se dăruiește dragoste, pace și bucurie. Scopul acestei prime întâlniri a fost acela de a învăța încă din fragedă pruncie să dăruiești în primul rând dragoste și respect față de aproapele tău.
La finalul evenimentului, părintele Daniel Pruteanu a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a acestei activități și totodată s-a stabilit și următoarea întâlnire ce va avea loc pe data de 27 februarie 2021 când vor avea loc două activități și anume: „Incursiune în tradițiile românești cu privire la primenirea naturii, privind pregătirea apropierii Postului Mare” (îngrijirea mormintelor celor dragi, plantarea de flori și curățirea copacilor din curtea bisericii) și a doua, „Întâi Martie, Ziua Mărțișorului”, când se vor confecționa mărțișoare care mai apoi vor fi dăruite celor dragi, ca simbol al prețuirii.
Pr. Daniel Pruteanu