În această perioadă a bucuriei și a darurilor, la îndemnul și cu arhiereasca binecuvântare a ÎPS Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, în parohiile din Protopopiatul Sascut, s-a implementat programul social-filantropic eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?”.
Astfel, 20 de copii din familii defavorizate ale parohiilor, Păncești-Sascut, Valea Seacă 2 și Berești, au fost beneficiarii proiectului eparhial" Vrei să fii bun de Crăciun?" derulat în parteneriat cu parohiile băcăuane, "Sfântul Gheorghe" și "Sfinții Împărați Constantin și Elena".
Prin implicarea preoților parohi, părintele Vasile Abageru, părintele Cătalin Popa și părintele Petru Burduja, copiii au putut alcătui câte un desen și o scrisoare adresată lui Moş Crăciun, în care au cerut să li se aducă diferite daruri: jucării, rechizite, haine, dulciuri,etc.
Prin strădania și dragostea preoților de la parohiile din Bacău, care au transmis copiilor de la oraș, bucuria de a oferi daruri altor copii, cadourile de Crăciun, au fost pregătite conform cerințelor din scrisorile copiilor ce provin din familii sărace și cu mulți membrii de la sat, care plini de emoție au înțeles ce înseamnă să fii bun de Crăciun.
Activitatea s-a desfășurat în Sala de conferințe "Episcop Teodosie Atanasiu", a Protopopiatului Sascut, luni 21 Decembrie 2020 și a debutat prin prezentarea proiectului de către părintele protoiereu Vasile Abageru, care a mulțumit parohiilor băcăuane pentru dragoste și solidaritate.
pr Gabriel Albu