Urmând îndemnul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele paroh Cătălin Chiper a organizat, cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, împreună cu copiii și cu ajutorul credincioșilor parohiei, programul social – filantropic „Vrei să fii bun de Crăciun?”.
Astfel, în prima zi de Crăciun, după săvârșirea Sfintei Liturghii, copiii parohiei l-au primit cu bucurie pe Moș Crăciun, care și anul acesta a venit incărcat cu daruri multe. A urmat apoi un emoționant program artistic, cu colinde, poezii și nelipsitele urări pentru un an nou mai bun și fercit.
La sfârșit, toți copiii au plecat fericiți, descoperind că scrisorile lor către Moș Crăciun au fost citite, iar dorințele împlinite.
Acest program eparhial, alături de celelalte programe sociale eparhiale implementate în parohia Brad se bucură de un real succes și cresc de la o ediție la alta, dovedind că Biserica a fost și rămâne în continuare punctul central al vieții comunității, un loc unde se manifestă dragostea adevărată și sinceră față de semeni.
Părintele a mulțumit pe această cale tuturor celor care, în anonimat, au făcut posibile astfel de momente pline de emoție și bucurie.
pr. C. C.