Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacaului, în perioada premergătoare Naşterii Domnului, a anului mântuirii 2020, copiii cuminţi şi ascultători, care au frecventat activităţile Centrului de zi pentru copii ,,Sf. Arhanghel Rafail” de la Parohia Holt, au primit daruri din partea Moşului celui darnic şi bun, constând în jucării, haine, încălţăminte, jocuri, dulciuri şi alimente.
În cadrul proiectului eparhial ,,Vrei să fii bun, de Crăciun?”, copiii au scris din vreme scrisoare Moşului, mulţumind lui Dumnezeu şi cerând fiecare un mic dar, drept răsplată pentru faptele lor cele bune, fie cărţi, fie haine, fie încălţăminte, fie jucării, alimente sau chiar dulciuri. Scrisorile, au fost apoi procesate, prin implicarea şi dragostea părintelui protoiereu Eugen Ciprian Ciuche, şi împărţite prin profesorii de Religie, şi nu numai, copiilor şi părinţilor din cadrul unor şcoli şi colegii băcăuane. Astfel, copiii care au dăruit s-au bucurat de gestul lor plin de generozitate, iar cei care au primit, s-au putut minuna de dărnicia Moşului, care nu i-a uitat nici anul acesta, deşi situaţia economică şi sanitară a îngreunat vieţile tuturor.
Distribuirea darurilor s-a făcut la Biserica Parohiei Holt, în data de 17 decembrie 2020, unde în urma unei scurte rugăciuni de mulţumire, cei mici au primit cadourile mult-aşteptate.
Părintele paroh Iulian Vasile Adam a mulţumit la final Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru iniţiativă şi binecuvântare, părintelui protoiereu de Bacău, Pr. Eugen Ciprian Ciuche, părinţilor şi profesorilor de la Colegiul Naţional de Arte ,,George Apostu”, de la Colegiul Naţional ,,Ferdinand I” Bacău şi de la școlile gimnaziale ,,Alexandru Ioan Cuza” şi ,,Constantin Platon” Bacău.
(Pr. I. A.)