Miercuri, 11 decembrie 2019, în cadrul proiectului Școala de iarnă „Colindele – sărbătoarea bucuriei satului românesc”, implementat la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim preșcolarii satului Buda au participat la cateheza susținută de pr. paroh Lica Vasile cu tema „Nașterea Domnului – bucuria din sufletele noastre”.
Cu acest prilej, părintele a reamintit celor mici istoricul nașterii Mântuitorului, precum și importanța colindelor și păstrării tradițiilor satului românesc.
Alături de doamnele educatoare, copiii au fost bucuroși să afle amănunte importante din viața Pruncului Sfânt, părintele încurajându-i să fie ascultători pentru a primi darurile dorite în ziua de Crăciun.
La final, s-au cântat colinde și s-au recitat poezii specifice sărbătorii Nașterii Domului, apoi cei mici au primit Sfânta Împărtășanie la biserica Sf. Dimitrie din sat.
(pr. Lica Vasile)