Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în zilele de 13-14 aprilie 2024, în localitatea Huruiești, Protopopiatul Sascut s-a desfășurat activitatea medicală de diagnosticare și prevenție în mediul rural, în cadrul proiectului medico-social eparhial - Caravana medicală „Sănătate în comunitate - Pe urmele sfinților vindecători”, elaborat de Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în colaborare cu echipa ,,Împreună pentru Sănătatea Rurală”.
Astfel, în cele două zile, prin strădania și dragostea celor 46 de cadre medicale, au fost înregistrate 265 de persoane (201 adulți și 64 copii) din parohiile Protoieriei Sascut, care au primit consultații în următoarele specializări medicale:
- Cardiologie;
- Pediatrie;
- Gastroenterologie;
- Medicină Internă;
- Neurologie;
- Medicină de familie;
- Dermatologie;
- Otorinolaringologie (ORL);
- Anestezie și terapie intensivă.
Întrucât anul 2024 este cunoscut în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”, pe lânga îngrijirea trupească, beneficiarii proiectului au avut bucuria duhovnicească de a se închina la sfintele moaște a câtorva sfinți tămăduitori.
Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim la acest eveniment a fost Părintele Ilarion Mâță, Consilier Eparhial în cadrul Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care împreună cu Părintele Alexandru Grigoraș, Protopop al Protoieriei Sascut au oferit din partea ierarhului câte o diplomă în semn de prețuire și recunoștință pentru merite deosebite în apărarea credinței ortodoxe, promovarea actului medical în spirit creștin și implicarea în procesul de vindecare a bolnavilor , precum și câte o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva tuturor medicilor specialiști, rezidenți și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din București.
Alături de Protoieria Sascut, în organizarea și susținerea acestei caravane medicale aflate în mijlocul nostru, s-a aflat Parohia Huruiești I și Primăria Huruiești.
De asemenea, prin bunăvoința domnului primar Marian Zăbrăuțanu, au fost oferite pachete cu hrană caldă pentru 70 de persoane din localitatea Huruiești și împrejurimi.
De serviciile Caravanei medicale au beneficiat toate persoanele doritoare, indiferent de existența asigurării medicale.
Pr. Cerbu Ștefan-Daniil