Proiectul de colinde „Azi cu toţii să prăznuim!”, la Parohia Holt

În fiecare an, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în ziua Floriilor, copiii Parohiei Holt, împreună cu doamnele învăţătoare şi cu cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale Holt, înfrumuseţează prin colinde speciale şi cântări alese slujba sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

Anul acesta, proiectul de colinde s-a intitulat „Azi cu toţii să prăznuim!” şi a început a se implementa încă cu două săptămâni înainte de marele praznic al Floriilor. Cei mici au repetat la şcoală, sprijiniţi de cadrele didactice, dar şi la orele săptămânale de cateheză, colindele şi poeziile specifice sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

Copilaşii, îmbrăcaţi în ie şi straie de sărbătoare, au fost prezenţi în ziua praznicului, împreună cu părinţii şi cu bunicii lor, la micul spectacol pe care l-au organizat la finalul Sfintei Liturghii, în biserica din sat.

„Biserica s-a umplut de florile aduse de creştini şi de copii şi de mireasma înălţătoare a glasurilor inocente ale şcolarilor, spre încântarea tuturor celor prezenţi”, a declarat la finalul slujbei doamna Sofica Munteanu, fostă directoare a şcolii, ieşită la pensie, prezentă la eveniment.

Cu acest prilej, părintele paroh a mulţumit copiilor, profesorilor, părinţilor şi credincioşilor la final, a împărţit pachete cu dulciuri pentru micii colindători din partea domnului primar din localitate, exprimându-şi dorinţa păstrării cu sfinţenie a acestei tradiţii frumoase a colindului de Florii, în comunitatea ortodoxă de la Holt.

(Pr. Iulian Adam)