Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită în Parohia Ghimeș-Făget.
Ziua Internațională a Femeii și implicit a mamelor, conduce spre final proiectul „Hristos-dragostea și împlinirea familiei”, din Parohia Ghimeș-Făget, care participă la Concursul Național Catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”, proiect dedicat copiilor, părinților, familiilor creștine în general, încercate de viață, dar scoțându-se în evidență solidaritatea creștinească a semenilor.
Prin colaborarea cu elevii casei a V-a A din cadrul Liceului Tehnologic Ghimeș-Făget, coordonați de doamna profesoară Gârbea Mariana, împreună cu preotul paroh Olah Alexandru Sebastian, au fost realizate felicitări și mărțișoare pentru mame, bunici, surori, în diferite stiluri, punând în practică ideile copiilor participanți.
Astfel, pe 8 Martie la finalul Sfintei Liturghii, au fost felicitate cele ce dau viață, cu flori și cu un mic program artistic, procedând și la expunerea cu vânzare a felicitărilor realizate de elevi.
Ca beneficiară a sumei primite din valorificarea lucrărilor a fost aleasă o familie formată din tată și trei copii minori, care au fost părăsiți de mamă în anul 2018.
Mulțumim copiilor pentru sacrificiu, entuziasm și pentru dragostea de aproapele pe care au manifestat-o, cadrelor didactice pentru dăruire și implicare iar părinților pentru înțelegere.
(Preot O A S)