Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi sub coordonarea părintelui protopop Eugen-Ciprian Ciuche, în data de 6 septembrie 2022 la Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Holt, Comuna Letea Veche, Protoieria Bacău a fost derulat proiectul eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine” și proiectul Protoieriei Bacău intitulat „Eroi au fost, eroi sunt încă”, în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”– Filiala „Colonel Corneliu Chirieș” a județului Bacău.
Evenimentele zilei au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele protoiereu, alături de parohul bisericii, părintele Iulian-Vasile Adam, părintele capelan Daniel Mașala de la Penitenciarul Bacău și cei 11 preoți din satele învecinate care la rândul lor au derulat unul dintre cele două proiecte în comunitățile pe care le păstoresc. La finalul slujbei, părintele protopop a relatat pe scurt credincioșilor adunați în biserica din sat despre însemnătatea și importanța acestor două activități: „Prin acestea se dorește o conștientizare a faptului că oricine are șansa la un dialog, dar și la izbăvirea din patimă prin dragostea lui Dumnezeu, dar și o oportunitate de a oferi drept modele eroii neamului românesc ce s-au jertfit pentru idealurile patriei și ale poporului, persoanelor aflate în custodia Penitenciarului Bacău. Astfel, se oferă și un exemplu practic de devotament și perseverență în săvârșirea lucrului cel bun, întărite toate acestea de puterea cuvântului care vine din luminarea lui Dumnezeu și din propovăduirea pe care părintele o face la amvon”.
În continuare, părintele Iulian Adam a prezentat tuturor celor prezenți o cateheză ce a avut o temă dedicată acestei zile: „Importanța rugăciunilor pentru Eroii și Martirii neamului”. Părintele paroh a purtat auditoriul prin toate etapele specifice unei cateheze, vorbind atât despre contextul istoric ce a condus la nașterea acestor eroi și martiri, cât și despre viețile și actele pline de eroism ale celor despre care povestim astăzi cu admirație. De asemenea, această cateheză face referire și la Anul Omagial al importanței rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, oferind exemple de rugăciune atât pentru aproapele, cât și pentru cei care prin jertfa lor ne-au lăsat astăzi o lume mai bună.
După terminarea prezentării, clerul, poporul și autoritățile locale adunate au mers către Monumentul Eroilor căzuți la datorie în cele două Războaie Mondiale, amplasat în curtea bisericii, în fața Sfântului Altar. Acolo, după intonarea Imnului Național „Deșteaptă-te, române!” a avut loc un Trisaghion spre pomenirea eroilor înscriși pe piatra funerară a monumentului. La finalul slujbei, părintele protoiereu, împreună cu domnul Petru Dochiei, primarul Comunei Letea Veche, au vorbit despre rolul benefic pe care l-au avut eroii și martirii în formarea conștiinței colective a neamului românesc, dar și despre faptul că astfel de exemple sunt cele care trebuie să dăinuiască și să fie transmise generațiilor ce vor veni.
Cuvântul de încheiere a aparținut domnului Dănuț Voicu, care, ca de fiecare dată la astfel de activități, a vorbit despre monumentele închinate eroilor, de această dată din localitatea Letea Veche. Totodată președintele filialei a anunțat și dorința înființării unei subfiliale a asociației în această comună, urmând a fi coordonată pe plan local de către domnul Eusebiu Calancea, colonel în rezervă și administrator al primăriei din localitate, și doamna Alina Mocanu, directorul școlii din Letea veche. În semn de prețuire pentru importanța pe care în mod deosebit Parohia Holt o acordă eroilor, domnul Voicu a oferit părintelui paroh Medalia Aniversară la împlinirea celor 30 de ani de activitate a Asociației Cultul Eroilor, semnată de către domnul doctor Visarion Neagoe, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. De asemenea, au fost oferite diplome aniversare domnului primar, doamnei director și domnului Calancea.
Finalul zilei a fost reprezentat de către cântecele grupului de copii ai școlii din sat care au intonat lângă crucea dedicată martirilor eroi cântece patriotice. Apoi, pe acordurile solemne ale Imnului Eroilor, Primăria Letea Veche, Protoieria Bacău și Școala Gimnazială din Letea Veche, prin reprezentanții lor, au depus câte o coroană la umbra monumentului, ca o aducere aminte în semn de respect și prețuire pentru misiunea până la moarte a celor care mai înainte au luptat pentru glie și neam.
La agapa frățească ce a urmat în casa de prăznuire a parohiei, părintele protoiereu a inițiat un dialog între persoanele aflate în custodia Penitenciarului, acum în vizită la Parohia Holt, și credincioșii comunității. Astfel, enoriașii au aflat poveștile de viață ale tinerilor, precum și regretele lor care s-au transformat prin această experiență în dorința sinceră de a pune începutul cel bun al unei schimbări benefice în viața lor. Părintele protoiereu a îndemnat tinerii la cercetarea lor către Dumnezeu prin părintele Daniel, cel care le stă la dispoziție în capela instituției, iar enoriașilor prezenți le-a insuflat ideea iertării și a acceptării aproapelui cu toate patimile și păcatele, acesta fiind normalul vieții în Biserica cea Vie și plină de dragostea frățească a lui Hristos Domnul.
Astfel de evenimente social-culturale și educaționale s-au derulat și în trecut în cadrul Protoieriei Bacău, acestea având și în viitor un calendar bine alcătuit prin vizite și activități la diferite parohii ale instituției. Parteneriatele derulate atât cu Penitenciarul Bacău, cât și cu Asociația „Cultul Eroilor” vin în sprijinul și folosul duhovnicesc al credincioșilor de aproape sau de departe prin inițierea unor acțiuni de conștientizare a valorilor care trebuie prețuite și promovate în viața creștinului, dar și de schimbare a minții spre iubirea și mângâierea aproapelui prin ridicarea unor bariere cognitive și sufletești cu privire la persoana celui care a greșit și dorește îndreptarea vieții.
Pr. Răzvan-Dimitrie Radu