Miercuri, 3 martie 2021, în Parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Luncani, com. Mărgineni, jud. Bacău, s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vernisajul expoziției de pictură a operelor pictorului naiv Măric Ioan, parte integrantă a Proiectului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.
În cadrul acestei acțiuni, pictorul de artă naivă Ioan Măric a transpus în culoare imaginea satului românesc al cărui centru este Biserica, picturi ce pun în evidență legătura strânsă dintre poporul român și credința ortodoxă. Ulterior, părintele Adrian Grigoraș a ținut o lecție catehetică copiilor care frecventează cursurile extra-școlare din cadrul Centrului de Zi „Aurora, prezentându-le acestora un scurt istoric al așezământului satului Luncani și al bisericii monument istoric cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, dar și modul în care strămoșii satului Luncani, uniți în credință, au făcut față vitregiilor vremurilor.
Astfel, la finalul catehezei cu tema „Dor de casă și de neam”, la îndemnul părintelui Adrian, copiii au îmbrățișat ideea de a organiza o proprie expoziție de pictură în preajma sfintelor sărbători de Paști, când vor prezenta enoriașilor parohiei Luncani icoane pe sticlă și ouă încondeiate artizanal.
Scopul acestei acțiuni este de a aminti și insufla copiilor iubirea de neam și de patrie, de locurile natale și de credința strămoșească. În contextul Anului omagial al pastorației românilor din diaspora și prin prisma Proiectului Catehetic Național „Biserica- familia românilor de pretutindeni”, întregul eveniment a fost fotografiat, prezentat și transmis către enoriașii adulți și copii ai parohiei înfrățite, „Maica Domnului Prodomița” din localitatea Abano Terme, din Italia, al cărei paroh este părintele Costel Evghenie Calanciuc.
La finalul evenimentului, părintele Grigoraș Adrian a mulțumit pictorului Măric Ioan – „Bădiţa” pentru suportul acordat, dar și copiilor care s-au implicat în această acțiune.
(Pr. A.G)