În dimineața zilei de 9 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Parohia Bălcuța din Protopopiatul Sascut s-a desfășurat proiectul eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine”, realizat în parteneriat cu Penitenciarul Bacău.
Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii parohiei cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", comuna Sascut, au răspuns chemării părintelui paroh Drăgan Pavel, întâmpinându-i cu dragoste și compasiune pe cei privați de libertate de la Penitenciarul Bacău.
Beneficiind de atenta coordonare a părintelui protopop Vasile Abageru și de sprijinul părintelui Albu Gabriel, asistent social al Protoieriei, părintele paroh și credincioșii au creat o atmosferă duhovnicească, făcându-i pe cei privați de libertate să simtă „gustul” adevăratei libertăți.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh alături de părintele capelan al Penitenciarului, care la sfârșitul slujbei a rostit un cuvânt de învățătură, amintind de responsabilitatea pe care o avem, de a răspândi adevărul de credință, îndemnându-i pe oameni să facă binele prin faptă, prin cuvânt și prin gând.
Deși proiectul se intitulează „În temniță am fost și ați venit la Mine”, subliniem că Biserica are nu numai un rol activ, manifestat prin vizite, încurajare și binecuvântare față de cei privați de libertate, ci și un rol pasiv, ieșind în întâmpinarea celor aflați în suferință, asemenea tatălui din Pilda Fiului Risipitor. Tatăl a respectat libertatea fiului, lăsându-l să-și facă propria voie, dar în același timp a stat în permanență cu brațele deschise, așteptând întoarcerea fiului. Tatăl nu a avut cerințe, nu a avut pretenții și standarde care să-i justifice dragostea față de fiu. A avut dragoste. Doar dragostea poate schimba această lume umbrită de păcat.
Tot astfel și noi, respectând porunca Tatălui de a ne iubi unii pe alții, i-am primit în mijlocul nostru pe cei ce au ales să-și folosească libertatea într-un mod greșit, la un moment dat, a relatat părintele protopop.
Cei privați de libertate au fost însoțiți de părintele capelan Mașala Daniel de la Penitenciarul Bacău, manifestându-și dorința de a începe o nouă viață, sporind în asemănarea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Pr. Pădurescu Liviu