Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Holt, comuna Letea Veche, Protopopiatul Bacău, și-a deschis porțile Centrului de zi pentru copii „Sfântul Arhanghel Rafail”, pentru începerea unui nou an școlar, cu forțe proaspete și multe așteptări.
Părintele paroh Adam Iulian, sprijinit, ca în fiecare an, de oameni cu suflet mare, a organizat cu mult entuziasm deschiderea oficială a noului an școlar, în data de 18 septembrie 2024.
Astfel, 28 de copii au primit și anul acesta rechizite și dulciuri, pentru a facilita implicarea și dăruirea lor în demersul școlar.
Cu acest prilej, părintele Iulian Adam a mulțumit celor care fac an de an un efort pentru a putea asigura masa zilnică a copiilor care participă la programul și activitățile extrașcolare organizate de parohie, precum și sprijinul educațional în realizarea temelor școlare. De asemenea, a adus un cuvânt de recunoștință și celor care organizează surprize pentru copii, la fiecare ocazie și moment festiv de peste an.
(Prezb. M. A.)