Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Maternitatea Spitalului Județean din Bacău a avut loc o nouă etapă a Programului Social Eparhial, destinat de această dată mamelor și copiilor acestora.
În Maternitatea Spitalului Județean din Bacău a avut loc o nouă etapă a Programului Social Eparhial, destinat mamelor și copiilor acestora.
Astfel, în ziua de marți, 5 aprilie, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către un sobor alcătuit din șapte preoți, conduși în rugăciune de părintele protopop Busuioc Costică, care în emoționantul cuvânt transmis la final a evidențiat caracterul de jertfă al muncii depuse de întregul personal din această secție.
Au fost oferite tuturor mamelor și copiilor internați pachete cu produse de strictă necesitate pentru această perioadă. .
Părintele Rusu Dan, preot slujitor în cadrul Spitalului Județean Bacău, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintelui protopop și preoților prezenți pentru implicarea în derularea programelor social-filantropice, precum și cadrelor medicale pentru colaborarea deosebită în cei douăzeci de ani de activitate din spital. (Pr. Constantin Abageru)