Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim s-a născut la data de 29 martie 1954, în Stănița, județul Neamț, din părinții Neculai și Anica Giosanu, primind numele la botez de Ilie. Dragostea și devotamentul său față de Dumnezeu și de Biserică i-au fost sădite încă din copilărie de către bunii săi părinți. În 1969 intră în viața consacrată slujirii lui Dumnezeu la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț, răspunde chemării tainice pe care i-o adresa „conștiința omului aprins de dor dumnezeiesc”, deși am spune noi „modernii”, avea vârsta adolescentului, dar a răspuns chemării cu cuvintele psalmistului: „Iată vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Ps. 39, 10-11). Cine își alege o astfel de cale în viață se leapădă de sine, își ia crucea și urmează Mântuitorului. Așa a făcut și Înaltpreasfințitul Ioachim.
În anul 1980, după absolvirea Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, a fost tuns în monahism pe seama Mănăstirii Bistrița, județul Neamț, primind numele de Ioachim, avându-l ca naș de călugărie pe unchiul său, Părintele Ioanichie Bălan. Acolo, la Mănăstirea Bistrița Neamț, l-am cunoscut în anul 1984, adolescent fiind și eu cu gânduri „înalte” în căutarea vieții călugărești. Îmi amintesc cu emoție de acele momente. M-a impresionat foarte mult atitudinea duhovnicească cu care m-a abordat.
Mi-au rămas întipărite în suflet cuvintele cu care m-a încurajat: „Termină liceul și fugi în mănăstire”. L-am ascultat și nu-mi pare rău… În 29 august 2006 m-a hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Făgețel, județul Harghita, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioan, pe atunci Episcopul Covasnei și Harghitei.
Înaltpreasfinția Sa nu a căutat în acești 70 de ani de viață ale sale, ci s-a străduit să se dăruiască pe sine însuși și toată viața sa lui Hristos Dumnezeu. Urmându-i tot traseul pe care l-a parcurs în acești 70 de ani de viață, de ascultări și nevoințe, putem să constatăm că a săvârșit o pilduitoare lucrare de preamărire a lui Dumnezeu și în folosul mântuirii oamenilor. Ierarh cu firească smerenie călugărească, cumințenie de om al lui Dumnezeu, hărnicie în toate cele plăcute lui Hristos, fie ale Mariei, fie ale Martei, bonomie inteligentă și modestie neprefăcută, gingășie paternă a surâsului și a vorbei, aplecare spre studiu, spre scris, „imnograful Sfântului Sinod”, împărtășind cu alții ceea ce a cercetat, ceea ce a aflat și ce a așternut pe hârtie. În atitudinea Vlădicii Ioachim nu veți găsi nici o urmă din vorba de „prinț al Bisericii”, cum le place unora să spună și să se și manifeste. Nu veți găsi nici asprimea chipului, nici vocea tăioasă, nici vorbirea categorică a unora din înaintașii săi, care au ilustrat și ei, în felul lor scaunul vlădicesc de la Roman.
Înaltpreasfințitul Ioachim gospodar harnic fiind, își cunoaște și își cercetează întreaga eparhie, protoierie cu protoierie, parohie cu parohie, mănăstire cu mănăstire, schit cu schit, nescăpându-i nimic necontrolat, neîndrumat și nerezolvat, având una dintre cel mai bogate eparhii în mănăstiri și schituri, multe dintre ele încărcate cu istorie și frumuseți nepieritoare.
Monah din tinerețe, Vlădica Ioachim, nu putea să nu iubească mănăstirile și călugării. De toate s-a ocupat ca un părinte duhovnicesc al monahilor și al monahiilor, ca un gospodar harnic și pretențios.
Deși unii consideră că prin arhierie, episcopul se situează undeva, la o mare înălțime, proprie harului și slujirii sale, de unde vorbește tainic cu Dumnezeu, Vlădica Ioachim coboară din altitudinea treptei Sale ierarhice și se apropie de păstoriții Săi, vine în mijlocul lor, al fiilor Săi sufletești, pe care îi iubește și de care se îngrijește așa cum sunt, cu virtuțile lor, ori cu slăbiciunile lor. Smeritul, modestul Vlădică Ioachim, este cu adevărat puternic atunci când este în legătură sufletească cu păstoriții săi, în mijlocul lor, luându-și asupra Sa, precum Arhiereul Cel Veșnic, Hristos, toate cele ale fiilor Săi sufletești, bune și mai puțin bune, căci iubirea Arhiereului trebuie să fi potirul în care-și află loc și înțelegere, atât drepții, cât și păcătoșii. Om, el însuși, Vlădica Ioachim „un om între oameni”, s-a arătat mângâietor cu cei în impas, către care a avut mereu deschisă ușa inimii și parafrazându-l pe Eusebiu de Cezareea, voi adăuga ca atunci când în cineva, într-un colț al sufletului cuiva a fost o suferință, Arhiepiscopul Ioachim, cu bunătatea lui, a făcut din acea suferință un colțișor al bucuriei.
Mulți au mărturisit că au găsit în Vlădica Ioachim de fiecare dată, o mână caldă de ajutor, un chip senin, o inimă deschisă, un suflet înțelegător față de zbuciumul atâtor suflete, îndelungă răbdare, ducând pe umărul său povara celorlalți. Alții au mărturisit că au aflat pe Părintele care binecuvintează, iartă și iubește. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că iubirea Arhiereului trebuie pururea să cuprindă în ea iertarea și iubirea pentru toți.
Vlădica Ioachim a înțeles aceasta din prima clipă a Arhieriei Sale și s-a străduit să fie, din 1 mai 2000 încoace, Arhiereul mângâietor, iubitor, adesea certător și judecător, dar în toate ziditor, ctitor de zidire duhovnicească, un „stâlp” de foc de la pământ la Cer. Acel foc care trebuie să fie propriu arhiereilor, cu care să aprindă și să întrețină vâlvătaia sufletelor și inimilor oricărui preot, călugăr sau mirean. Așa l-am simțit și așa este vlădica Ioachim, cel ce calcă cu vrednicie pe urmele celor care au păstorit din scaunul romașcan, iar unii dintre ierarhii care au păstorit sunt trecuți în Calendarul Bisericii strămoșești.
În aceste momente de bucurie duhovnicească pregătite de Sfânta Liturghie prin jertfa euharistică, noi, clerul, cinul monahal și credincioșii Eparhiei Covasnei și Harghitei, vecinii din Carpați, îl asigurăm pe Vlădica Ioachim de înalta noastră prețuire și dragoste frățească. Considerăm că această zi de împlinire a 70 de ani de viață a Înaltpreasfinției Sale, este un moment de sărbătoare și de înnoire întru Domnul nostru Iisus Hristos după cuvântul Prorocului Isaia: „Înnoiți-vă pentru Domnul, Cel ce a făcut cerul și a pus rânduială pământului (…) adunați-vă și veniți laolaltă, sfătuiți-vă voi cei mântuiți dintre oameni! Eu sunt Dumnezeu și afară de Mine nu este altul, un Dumnezeu drept și Mântuitor! Întorceți-vă la Mine și vă veți mântui” (Isaia 45, 16,22).
În numele clerului, cinului monahal și a credincioșilor Eparhiei Covasnei și Harghitei adresăm Înaltpreasfinției Voastre urări de sănătate, cu lungime de zile și multă putere de muncă pentru a conduce pe mai departe corabia Bisericii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului spre limanul mântuirii.
La mulți și binecuvântați ani, Părinte Arhiepiscop Ioachim!
†Andrei,
Episcopul Covasnei și Harghitei
