Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Parinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, corul Parohiei „Buna Vestire” din Târgu Ocna a participat zilele acestea la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de muzică bisericească ortodoxă Dostoino est (Cuvine-se cu adevărat) ce are loc în fiecare an în orașul stațiune Pomorie din Bulgaria.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Parinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, corul Parohiei „Buna Vestire” din Târgu Ocna a participat zilele acestea la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de muzică bisericească ortodoxă Dostoino est (Cuvine-se cu adevărat) ce are loc în fiecare an în orașul stațiune Pomorie din Bulgaria. La festival participă grupuri corale reprezentând diferite țări, în principal din spațiul ortodox răsăritean. Anul acesta s-au înscris 29 de ansambluri din țările: Bulgaria, Rusia, Serbia, Ucraina, Cehia, Grecia și România. Desfășurat în perioada 7-11 iunie, festivalul a fost organizat cu sprijinul autorităților locale din orașul Pomorie, sub patronajul spiritual al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioanichie de Slivensk. Potrivit tradiției festivalului, în fiecare an se aniversează un compozitor important din cultura muzicală universală care a avut o însemnată contribuție în dezvoltarea muzicii corale. Anul acesta compozitorul aniversat a fost renumitul autor rus Pavel Chesnokov de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani.
Prezent pentru a doua oară la acest deja de tradiție festival, corul „Buna Vestire”, singurul grup coral participant din România, a pregătit pentru cele două secțiuni ale festivalului, (muzică bisericească și muzică din repertoriul național/ internațional) 7 piese religioase: Svîșnic priziraia, (Priveghindu-ne de sus, de A. Arhanghelski), Cămara Ta, Mântuitorul meu ( glasul 3, armonizată de Nicolae Lungu), Hvalite inea Gospodne (Lăudați numele Domnului, de Vasilii Borisenko), Glasom moim ( Cu glasul meu, de Vladimir Ciolac), Născătoare de Dumnezeu, de Pr. Vasile Stanciu, Tebe poem ( Pe Tine Te Lăudăm, de Denisov), Dostoino est, (Cuvine-se cu adevărat, de Petru Dineov) și 5 piese din tradiția folclorică națională și internațională: La horă-n sat, Bătușica, Sârba în căruță (Gheorghe Danga), Șcedric (aranjament de M. Leontovici) și Kalakolni Zvon, (Sunet de clopot, de Jana Bicevskaia).
Prestația corului din Târgu Ocna a fost apreciată de comisia de organizare și răsplătită prin 3 diplome: Diplomă de participare la Festivalul Dostoino est, Diplomă pentru cea mai frumoasă interpretare și intonație corectă la piesa Dostoino esti, Diplomă pentru atitudine râvnitoare, credință în Hristos, dirijare iscusită a corului și prezență demnă la Festival, aceasta din urmă fiind atribuită dirijorului Vitalie Rusu. Aprecierea s-a concretizat și prin aplauzele îndelungate venite din partea publicului și a celorlalți participanți. Astfel, în contextul reunirii unor corale de renume și cu tradiție în muzica bisericească și având în vedere calitatea deosebită și înalta ținută profesională a Festivalului, corul de la Parohia „Buna Vestire” Târgu Ocna a reprezentat cu cinste și demnitate Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Onești și desigur orașul Târgu Ocna.
(Preot Ioan Vasile Panțîru)