Duhul nu Se pogorâse, pământul părea stingher,
Însă binecuvântarea umplea spațiul pân’  la cer.
Toți martorii Înălțării, uniți în duh anastatic,
Așteptau în rugăciune sublimul moment pnevmatic.

În Duminica tăcerii, Biserica, pe pământ,
Ne pregătește intrarea în epoca Duhului Sfânt,
Făcând  astfel pomenire de Părinții din Niceea,
Se rostește rugăciunea lui Iisus, din vreme-aceea.

***

Înaintea pătimirii, Hristos în Ghetsimani a descins,
Ridicând ochii spre ceruri, și-aceste cuvinte-a zis:
,,Părinte, a venit ceasul să preaslăvești Fiul Tău,
Cum Fiul Te preaslăvește pe pământ, în felul Său.

Tu I-ai dat Lui stăpânire peste tot regnul uman,
Să-nveșnicească tot omul, scos din mâna lui satan.
Precum doar  Noi știm,  Părinte, că-n Viața viitoare
Se ajunge epectatic, prin credință lucrătoare.

Cel ce crede întru Mine, Unul-Născut întrupat,
Te-a cunoscut și pe Tine, Dumnezeu  adevărat!
Eu, Te-am preaslăvit, Părinte, aici pe pământ mereu
Săvârșit-am cu credință tot ce-a fost în rostul Meu.

Dar acum sosi momentul, Tu, doar, să mă preaslăvești
Cu slava ce am avut-o în sânuri dumnezeiești.
Arătat-am al Tău nume celor ce Mie I-ai dat,
Ferindu-i în astă lume de primejdii și păcat.

Cât am fost cu ei în lume, cu iubire i-am păzit,
Că ai Tăi erau, Părinte, și din Cuvânt s-au hrănit.
De asemeni, ucenicii au înțeles ce le-am spus,
Tot cuvântu-i de la Tine, și nu am nimic în plus.

Ale Tale-nvățăminte, pe toate le-am dăruit lor,
Ei vor face din acestea patrimoniu-al tuturor.
Ascultând Cuvântul  vieții, au simțit cu-adevărat
Că ne unește ființa și sunt Logos întrupat.

Deci, mă rog pentru cei care Mi-au fost dați în astă lume,
Înscrie-i în Cartea vieții și-i cheamă pe toți pe nume.
Vor păstra datul acesta ca niște buni corifei
Că e dat din ale Tale, preaslăvindu-Mă prin ei.

Eu, cum știi, părăsesc lumea, pentru că nu sunt din ea,
De aceea vin la Tine, în Împărăția Ta.
Eu, din veci, născut din Tine, deși Logos întrupat
Unitatea-ntru ființă, ipostatic  am păstrat.

Dacă Noi suntem Una și viem perihoretic,
Tu păzește-mi și-ucenicii, uniți toți în mod teandric.
Pe când Eu eram în lume, în numele Tău i-am păzit
Și n-am pierdut pe niciunul, decât cel ce-a fost sortit.

Toate trebuie să fie, precum Scriptura vorbește
Ce-i divin, divin rămâne, ce e rău se nimicește.

*meditație lirică la Duminica a VII-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic