Vineri, în prima săptămână a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” pentru a hirotesi întru duhovnic patru preoți recent hirotoniți din Protoieria Bacău și Protoieria Onești. Alături de ierarh a fost protoiereul Eugen-Ciprian Ciuche, care a dat citire Gramatei chiriarhale de hirotesie întru duhovnic, maica stareță, stavrofora Magdalena Budeanu, sobor de preoți și mulțime de credincioși adunați pe „Meteora” Bacăului pentru a lua parte apoi la Taina Sfântului Maslu de obște.
În cuvântul său, Chiriarhul a vorbit tinerilor preoți despre misiunea pe care și-o asumă prin această lucrare, dar și despre cele pe care Dumnezeu, în vremea de apoi, le va cere de al ei, ca iconomi ai tainelor: „Tinerii, după ce își termină studiile, care pun baza științei teologice, sunt cercetați și aleși de către ierarh și afierosiți unei comunități pe întinsul canonic al eparhiei sale, pentru ca mai apoi să devină miniștri al Tainelor lui Dumnezeu. Duhovnicia este dată preotului pentru a cerceta la rândul său credincioșii comunității. Dumnezeu la Judecată nu va întreba preotul nimic altceva decât dacă a lucrat în via Domnului în așa fel încât sufletele păstorite să fie mântuite.” În continuare, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit despre faptul că duhovnicul are nevoie la rândul lui de duhovnic, mai mare decât acesta fiind ierarhul care este mereu un stâlp de lumină veghetor, pregătit să ajute la oferirea răspunsurilor pentru penitenți.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a apreciat programul Protoieriei Bacău de formare duhovnicească a preoților noi hirotoniți, prin care tinerii preoți vor avea contact cu o serie de duhovnici pentru a învăța din îndelungata experiență pastorală a acestora, spre folosul credincioșilor pe care îi vor avea în grija sufletească. Acest program va consta într-o sesiune de mai multe cursuri de asimilare care vor fi urmate de un examen de duhovnicie, prilej cu care se va vădi pregătirea temeinică a tânărului slujitor.
Părintele Eugen Ciuche a mulțumit ierarhului pentru arhiereasca binecuvântare, amintind faptul că prezența Înaltpreasfinției Sale în mijlocul obștii și a credincioșilor din acest loc a devenit deja o tradiție, și a urat succes și mult zel pastoral noilor preoți hirotesiți între duhovnic.
La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit, pentru folosul clericilor și al poporului, rugăciuni de binecuvântare și tămăduire în aceste vremuri de grea încercare, punând astfel începutul cel pun al unei postiri folositoare pentru fiecare om în urcușul duhovnicesc al Postului Paștilor. În continuare, în biserica mănăstirii de pe Valea Trebeșului, a urmat săvârșirea Tainei Sfântului Maslu la care s-au rostit rugăciuni de izbăvire din boli și patimi, ca semn al unei Biserici vii și aplecate asupra suferinței și frământăturilor din viața omenească.
(Pr. Răzvan-Dimitrie Radu)