Joi, 13 ianuarie 2022, părintele Filip Florin, fost paroh al Parohiei Crăiești, Protopopiatul Roman, a fost condus pe drumul spre veșnicie. Slujba înmormântării a fost oficiată în Biserica Precista Mare din Roman de un sobor de preoți sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Încă de la primele ore ale dimineții de 13 ianuarie soborul preoților romașcani, din care au făcut parte părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preoți din administrația centrală, precum și colegi de slujire sau de studii, a oficiat Sfânta Liturghie sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Teodosie pentru preotul Filip Florin, trecut în veșnicie în data de 10 ianuarie, la vârsta de 68 de ani.
După oficierea Sfintei Liturghii, soborul preoților a săvârșit slujba Înmormântării după rânduiala prevăzută de Sfântul Sinod pentru înhumarea preoților, în fața sicriului cu trupul neînsuflețit al preotului Florin, așezat pe catafalc în mijlocul bisericii și înveșmântat în haina pe care a purtat-o cu cinste timp de 41 de ani în cele două parohii unde și-a desfășurat misiunea sacerdotală.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, prezent la acest moment funebru în calitate de fost coleg de seminar al preotului Florin, a adresat familiei îndoliate și preoților un emoționant cuvânt în care a rememorat fragmente de timp din anii petrecuți ca elev la Seminarul de la Mănăstirea Neamț și din perioada în care colegul său a urmat cursurile Facultății de Teologie „Ovidius” din Constanța:
Îndurerată familie, întristați colegi de seminar, preacucernici părinți, conducem pe calea veșniciei un preot distins, un coleg drag, un om cu talent și dăruire pentru Dumnezeu și credincioșii săi, la o vârstă neașteptat de tânără. A fost un slujitor până în ultima zi a vieții sale, dar l-a chemat Dumnezeu așa devreme la ceruri. Am poposit aici cu durere, dar și cu dragoste, pentru că cei ce slujim lui Dumnezeu știm că aceasta nu este doar pentru timpul acesta atât de scurt, care trece ca o clipă, dar sunt slujitori ai lui Dumnezeu care trăiesc și slujesc aici, și care vor continua să slujească și în viața viitoare. Părintele Florin a fost unul dintre distinșii colegi de seminar care avea talent caligrafic, desena frumos și citea mult. Era un om deschis, cu multă intuiție și inspirație. Astăzi, o floare din buchetul clasei noastre s-a desprins de aici de pe pământ și se duce în buchetul colegilor care mai înainte au plecat la Cer. Împreună am studiat și ne-am rugat rămânând într-o comuniune frățească peste timp chiar dacă ascultările și chemările ne-au purtat pașii în locuri diferite. O dus o preoție cu multă jertfire cu dragoste de oameni. Și-a întemeiat o familie frumoasă din care s-au născut trei fete. Îl voi pomeni în rugăciune adăugându-i numele alături de cele ale celorlalți colegi. Ne luăm rămas bun și îți mulțumim că ne-ai lăsat la fiecare o rază de lumină în suflet, o amintire plăcută. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să te ierte și să te primească în sălașurile Sale. Amin.
După cuvântul ierarhului, soborul a purtat pe umeri sicriul, înconjurând sfântul lăcaș și oprindu-se în mod simbolic în cele patru puncte cardinale, pentru a înălța rugăciuni de iertare a păcatelor fratelui întru slujire și a arăta prin aceasta că biserica este locul morții față de păcat și al învierii în Hristos, este locul în care gravitează toată viața preotului, este mormântul unde Hristos moare și înviază în fiecare Sfântă Liturghie și locul unde oamenii își mortifică patimile și reînviază gustând din Hristos euharistic.
Apoi, cortegiul a condus trupul preotului Florin spre Cimitirul Eternitatea din Roman pentru a fi înhumat după rânduiala Bisericii.
Pe tot parcursul acestui eveniment au fost respectate restricțiile impuse de contextul sanitar actual.