Cei care au întâlnit-o nu pot uita bucuria cu care îşi întâmpina oaspeții. Era imaginea însăşi a bunătății: cel care intra pe poarta casei parohiale nu ieşea fără să fi primit de la doamna Elena o vorbă bună, o încurajare şi un dar. Mereu veselă, îşi făcuse o datorie din a le aminti oamenilor că viața e o sărbătoare şi că trebuie trăită cu recunoştință.

A urmat Liceul Pedagogic şi a ales să fie învățătoare. În primii ani de catedră a fost repartizată în Răcătău, satul în care se născuse Părintele Galeriu. Şi în acei ani şi-a întemeiat propria familie, către care a revărsat o iubire fără egal. Cel care i-a devenit soț era student la Teologie şi era născut în acelaşi sat cu ea. Peste câțiva ani, el a devenit preot chiar acolo, în satul lor. Şi au rămas acolo pentru tot restul vieții.

Au luat viața în piept, cu acel curaj de care sunt capabili oamenii care împărtăşesc o iubire adevărată. Au construit, au muncit fără încetare, au crescut mereu în fața semenilor prin faptele vieții de zi cu zi.

Au avut patru copii, toți băieți. Doamna preoteasă Elena, orfană din primele sale zile de viață, le-a dat copiilor săi tot ce ar fi vrut să primească ea însăşi de la propria mamă: o afecțiune mereu consistentă, îngrijire fără egal, educație pe principiul respectului pentru toți oamenii şi mai ales pentru cei în vârstă.

Era o învățătoare pasionată. A profesat aproape toată viața în Năneşti. Era uneori exigentă, dar îi încuraja mereu pe micii săi elevi şi punea atât de multă energie încât îi inspira şi pe colegii de cancelarie. Insista pe caligrafie şi pe corectitudinea citirii. Avea credința că, dacă scrii frumos, nu poți fi un om rău.

În anii comunismului, când cadrelor didactice le era interzis să participe la slujbele religioase, soția preotului din Năneşti nu putea să stea acasă în timpul Liturghiei. A riscat mult, dar cine o cunoaşte ştie că era un om fără frici. Primea curaj pentru micile şi marile probleme ale vieții din credința ei puternică şi fără ezitări.

A fost, alături de soțul ei, un munte de răbdare şi un ocean de iubire. Iubire dezinteresată pentru oameni cunoscuți şi necunoscuți. Poarta lor era mereu deschisă, masa era mereu întinsă. A dăruit mult mai mult decât a primit, cu o sinceritate care te lăsă fără cuvinte. Uneori, generozitatea ei intimida.

„Maica Domnului cu voi!”, acestea erau întotdeauna ultimele cuvinte pe care le spunea copiilor si nepoților atunci când ei plecau din fața porții. Şi îi petrecea nu doar cu privirea, ci de multe ori stătea în genunchi câteva ore, citind acatiste, până ce ei ajungeau acasă.

În ultima parte a vieții a fost ca o candelă care e aproape să se stingă, dar nu se stinge încă. Le-a oferit tuturor un model de răbdare, a umplut de lumină sufletul cadrelor medicale din spital, iar durerea şi-a răbdat-o aşa cum a făcut toată viața: cu discreție absolută, cu credință neclintită.

Învățătoarea şi preoteasa Elena Dima, doamna Coca aşa cum o numeau cei apropiaţi, merge în Împărăția lui Dumnezeu însoțită de rugăciunile şi gândurile bune ale tuturor celor care au cunoscut-o.

Slujba stâlpilor va fi săvârşită la biserica din Năneşti, sâmbătă, 5 septembrie, la ora 19.30, iar slujba de prohodire va avea loc, duminică, 6 septembrie, începând cu ora 13.00.

În aceste momente de întristare vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune şi ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească sufletul roabei Sale Elena, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica ei pomenire din neam în neam!