Vineri, 19 martie 2021, la Biserica Lazaret din Bacău, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor băcăuani care au participat la a cincea ediție a Concursului Internațional „Împreună cu Hristos în Europa secolului XXI”. Desfășurată online și promovată în acest mediu prin intermediul platformei educaționale deschise red-religie.ro, această ediție s-a bucurat de participarea entuziastă a multor elevi din toate județele țării, dar și din diaspora.
Printre cei care au primit premii și mențiuni s-au numărat și 60 de elevi de la Colegiul Național „Ferdinand I” și Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. Aceștia s-au bucurat de diplomele și darurile oferite în spațiul sfințitor al bisericii, de către părintele inspector Adrian Alexandrescu și preotul paroh Marius Iacobeanu.
Înconjurați de privirile iubitoare ale părinților, copiii au primit, înainte de toate, rugăciunea de binecuvântare, dând slavă lui Dumnezeu pentru rezultatele obținute, pentru bucuria de a fi împreună și rugându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Înviat, să lumineze și să umple de pace sufletele tuturor.
În cuvintele adresate lor, părintele inspector Adrian Alexandrescu i-a îndemnat să-și continue participarea la concursuri și activități, amintindu-le că munca, perseverența, căutarea adevărului, cinstea, iubirea sunt virtuți de neprețuit, care îi vor lumina și care îi vor transforma în luminători ai celorlalți.
Părintele Marius Iacobeanu i-a întâmpinat cu dragoste și i-a sfătuit ca mereu să fie atenți la acordul dintre credință și faptă, unitatea dintre acestea având să îi întărească și să fie temelie trainică a oricărei lucrări pe care o vor săvârși. Elevii au așezat în inimile lor aceste îndemnuri, luându-și cu bucurie diplomele bine-meritate și manifestându-și dorința de a participa și la activități viitoare.
Dragostea copiilor față de Dumnezeu a fost mărturisită astfel încă o dată, ei alegând să se implice în derularea acestui concurs după ce, printr-o mobilizare extraordinară izvorâtă din iubirea față de semeni, au dus la bun și îmbucurător sfârșit proiectul „Vrei să fii bun de Crăciun?”.
Doamnele profesoare Gabriela Ciuche și Elena Abageru au mulțumit părinților și elevilor, felicitându-i și îndemnându-i să lucreze împreună la sporirea credinței, a speranței și a dragostei, la prețuirea spiritualității și tradițiilor poporului român, la manifestarea deplină a recunoștinței față de binefăcători.
Prof. Gabriela Ciuche
Prof. Elena Abageru