În Duminica a X-a după Rusalii, în biserica parohială Sf. Voievozi din Parohia Lețcana, Protopopiatul Buhuși, a avut loc festivitatea de premiere a copiilor ce au participat la „Scoală de vară – prilej de bucurie și întâlnire cu Hristos”, proiect socio – educațional implementat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
La acest eveniment au fost prezente oficialități locale și anume dl Apetrei Cătălin viceprimar al comunei Racova, și domnii Nechifor Grigoraș Mihail, Mihăilă Vasile, consilieri locali.
După oficierea Sfintei Liturghii a urmat cuvântul de învățătură în care a fost subliniat rolul pe care l-a avut Biserica în istoria și cultura poporului român, rol pe care-l desfășoară permanent ca o mamă grijulie pentru fiii săi prin programele socio – educaționale promovate și desfășurate în Patriarhia Română, apoi părintele paroh Gheorghe – Adrian Merlușcă a oferit diplome tuturor copiilor beneficiari ai programului ,,Scoală de vară – prilej de bucurie și întâlnire cu Hristos” , iar oficialitățile locale implicate în această activitate au oferit copiilor tricouri personalizate special pentru acest eveniment.
La final, părintele paroh a mulțumit tuturor pentru tot sprijinul acordat și a înmânat diplome de recunoștință d-lui prof. Tofan Dumitru, d-nei bibliotecar Vaman Georgiana (coordonator Biblioteca Comunei Racova), d-nei jurist Mihăilă Alexandra, domnului viceprimar Cătălin Apetrei, domnilor consilieri locali: Nechifor Mihail, Vasile Mihăilă, Tanasciuc Bogdan și d-lui Dan Gheorghe, epitropul bisericii din Lețcana.
Copiii școlii de vară au fost recunoscători susținând un mini-concert de pricesne și cântări ortodoxe, au prezentat icoanele pictate de ei și scrisorile de multumire.
(pr.Gheorghe – Adrian Merlușcă)