În cea de-a doua duminică a Postului Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Mănăstirea Runc.

Din soborul slujitorilor care au însoțit în rugăciune pe Preasfințitul Părinte Teofil au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, preacuviosul părinte arhimandrit Macarie Costea, starețul acestei oaze de spiritualitate monahală, preacuvioși și preacucernici părinți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de dezlegare specifice perioadei de nevoință a Postului Mare, dar și rugăciuni pentru încetarea conflictelor armate din Orientul Mijlociu.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică (Marcu 2, 1-12) precizând faptul că minunea săvârșită de Hristos Domnul în Capernaum este semnul dumnezeirii Sale, iertarea păcatelor și vindecarea bolilor foarte grave, precum paralizia, fiind atribute ale lucrării Sale dumnezeiești. Îndemnul Domnului adresat paraliticului de a-și lua patul după ce a fost vindecat a avut rostul de a-l determina pe acesta să nu uite că păcatele atrag după sine boala și neputință, iar iertarea lor de către Dumnezeu aduce pace și bucurie pentru cel care dorește să-și schimbe viața:

„Sfinții Părinți tâlcuiesc și spun că porunca lui Iisus adresată omului vindecat de boală de a-și lua patul, era canonul lui ca să nu uite niciodată că el ajunsese în păcat din cauza păcatelor. El avea un canon de săvârșit: să nu uite că păcatul aduce neputință, boală și starea de imobilizare. Îi spune ia-ți patul și mergi la casa ta, adică ducându-te la casa ta, adu-ți aminte că ai stat în patul de suferință din cauza păcatelor. Să nu uiți că păcatele te țintuiesc la pat. Poartă-ți în continuare canonul și dă slavă lui Dumnezeu că te-ai ridicat din această suferință”. 

De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat faptul că evanghelia din această duminică vorbește despre roadele iubirii milostive a oamenilor față de persoanele aflate în suferință, despre puterea vindecătoare a rugăciunii în comun, dar și despre puterea rugăciunii creștinilor pentru cei care stau departe de Dumnezeu. Adevărata dovadă de iubire față de cei aflați în suferință este asumarea neputinței prin implicarea în viața lor și prin mijlocirea în rugăciune pentru vindecarea lor:

„Prin credința celor din jurul nostru se pot mântui și vindeca și semenii noștri. Adică este un temei și un îndemn la o rugăciunea în comun, a unora pentru alții. Cum facem și aici, în biserică, atunci când venim. Noi venim duminica și în sărbători în casa lui Dumnezeu să ne rugăm unii pentru alții și unii împreună cu alții. Ați observat că toate ecteniile pe care le rostim noi, preoții, nu sunt la singular. [...] Credința celor din jur poate să ne ajute și pe noi să ne mântuim. [...] Iată exemplu și chemare și poruncă, ca noi să ne rugăm pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, care trec prin încercări grele, prin suferințe sau chiar pentru cei care I-au întors spatele lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei care au nevoie de Dumnezeu. Mare faptă bună este atunci când noi ne rugăm și pentru cei care I-au întors spatele lui Dumnezeu. Cei care se află departe de El, cei care suferă, cei care sunt încercați. Această rugăciune pentru cei rătăciți are mare trecere înaintea lui Dumnezeu. [...] Luați patul de suferință al prietenilor dumneavoastră, ridicați-l și duceți-l în fața Domnului. Ridicați-l prin rugăciune și așezați-l în fața lui Iisus și Domnul va dezlega păcatele lor și pe dumneavoastră vă va binecuvânta și vă va învrednici să vă îndulciți de bucuria și vederea luminii cele necreate”.

În încheierea cuvântului Său, Preasfințitul Părinte Teofil a adus în actualitate câteva aspecte ale vieții și activității Sfântului Grigorie Palama, teologul luminii necreate, care în secolul al XIV-lea a vorbit despre cunoașterea lui Dumnezeu și despre posibilitatea împărtășirii prin rugăciune curată din energiile necreate care izvorăsc din ființa lui Dumnezeu. Duminica închinată lui în timpul Postului Mare are darul de a încuraja pe credincioși în nevoința duhovnicească, în vederea împărtășirii din darul acestei lumini:

„Sfântul Grigorie Palama a dat mărturie despre faptul că rugăciunea aceasta poate să ajute pe orice om, nu doar pe călugări, să ajungă să se îndulcească de vederea luminii celei necreate, care nu este ființa lui Dumnezeu, ci este o energie care ni se împărtășește nouă oamenilor. După cum nici Duhul cel Preasfânt, pe care noi Îl invocăm în rugăciune, nu ni se împărtășește prin ființa Lui, ci prin energiile Sale. Noi nu putem să-L cuprindem pe Dumnezeu în infinitatea Lui, dar, pentru că purtăm chipul Lui, Dumnezeu nu ne-a lăsat văduviți și ne-a dăruit această lucrare a energiei necreate pe care o primim prin Sfintele Taine și mai ales prin rugăciunea curată. Această duminică a Sfântului Grigorie Palama a fost așezată tocmai pentru a ne încuraja să mergem mai departe pe calea pregătirii duhovnicești către Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului. Vă doresc să petreceți această perioadă a postului în primul rând în rugăciune, în smerenie și în fapte bune!”. 

Preacuviosul părinte arhimandrit Macarie Costea, starețul Mănăstirii Runc, a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul pentru slujire și cuvânt de învățătură, precizând faptul că în slujbele oficiate la Mănăstirea Runc, preoții și pelerinii se regăsesc de fiecare dată în comuniune de rugăciune, scopul rugăciunii în comun fiind câștigarea mântuirii tuturor:

„Ne luptăm și noi preoții cât putem ca să luminăm poporul cu cuvântul lui Dumnezeu în primul rând cu pilda vieții noastre, dar mai ales cu râvna și dragostea pe care o aveți și dumneavoastră față de noi și noi față de dumneavoastră, astfel încât să se realizeze o conlucrare între noi păstorii și dumneavoastră ca păstoriți. Ne dăm silința să vă stăm la dispoziția. Adunându-ne la Sfânta Liturghie sau la celelalte Taine ale Bisericii pe care le oficiem, suntem în comuniune unii cu alții și datori să ne rugăm unii pentru alții. Păstorii pentru fiii duhovnicești, iar fiii duhovnicești pentru păstorii lor ca Dumnezeu să-i întărească, să le dea putere și să-i călăuzească pe drumul cel bun al mântuirii”. 

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul călugărilor de la Mănăstirea Runc.

                                                                                          ***

La o distanţă de câţiva kilometri, spre răsărit de oraşul Buhuşi, într-o zonă deluroasă împădurită, fiinţează una din vechile mănăstiri ale eparhiei Romanului.

Prin tradiţie, zidirea ei este atribuită Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, după bătălia de la Orbic, din 1457, împotriva lui Petru Aron. Documentar este amintită la 1 aprilie 1695, când se vorbeşte despre o danie a lui Ionaşcu Isărescu cu soţia sa Alexandra, consideraţi ctitorii reali ai mănăstirii. Existenţa ei, cu mici excepții, a fost neîntreruptă. Până în 1888 a fost obşte de călugări, iar apoi, desfiinţindu-se, a devenit biserică de mir a Parohiei Lipoveni-Neamţ. 

În 1941, venind de la mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Casian Cojoc reuşeşte să o redeschidă. În 1959, pentru opt ani, este iarăşi închisă şi preluată de statul comunist. Din anul 1967, viaţa monahală a fost reluată fără întrerupere până în prezent. Hramul bisericii este „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, iar al paraclisului „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. După ultima ei redeschidere, şi mai ales după 1990, s-au executat mai multe lucrări de renovare şi extindere a clădirilor anexe, o reconstrucţie a clopotniţei şi cele necesare unor activităţi gospodăreşti curente. Biserica mănăstirii a fost restaurată şi pictată între 1986-1988 de Gheorghe Matei din Arad, în patrimoniul ei existând şi icoana „Axioniţa”, pictată de monahul Irineu Protcenco de la Mănăstirea Sihăstria. 

Mănăstirea Runc are un pronunţat rol şi impact duhovnicesc prin programul complet al slujbelor specific monahale, oferind şi posiblităţi de cazare pentru pelerini. Continuitatea ei peste veacuri a însemnat şi câştigarea unei bogate experienţe duhovniceşti şi pastorale prin râvna stareţilor Casian Cojoc, Sofronie Ungureanu, Isaia Ţugurlan, Melchisedec Nicolau şi a Arhim. Emilian Panait (1987-2006).  La data de 1 mai 2006  a fost numit stareț al Mănăstirii Runc preacuviosul părinte arhimandrit Macarie Costea.

Mulţi dintre monahii formaţi aici au acoperit, de-a lungul anilor, trebuinţele pastorale şi duhovniceşti ale altor aşezări monahale sau ale centrului eparhial.

În anul 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, lăcaş de cult înnoit prin refacerea exteriorului, tencuirea în praf de piatră, precum și repararea acoperișului, dar și slujba de sfințire a altarului de vară cu hramul ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”.

În prezent, mănăstirea este un punct de reper spiritual pentru cei care o cercetează. Asemeni pădurii variate şi drepte, în mijlocul căreia se află, vieţuitorii de aici îşi afirmă darurile şi aspiraţia lor spre sfinţenie împlinind în tăcere lucrarea braţelor, a minţii şi a inimii.

(Pr. Valentin Băltoi)