Elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială ,,Mușatinii”, din cadrul Fundației ,,Episcop Melchisedec” Roman, recent înființată, au scris performanță pe cartea lor de vizită.
Primul lor premiu, la prima competiție la care au participat în grup, a fost trofeul obținut la Concursul regional de colinde, tradiții și obiceiuri de iarnă ,,Tradiții mușatine”. Această reușită le-a crescut stima de sine și a fost începutul unui maraton de competiții, concursuri și olimpiade în noul an, 2026.
Deschizându-se sesiunea de olimpiade și concursuri, majoritatea elevilor clasei a V-a, de la Școala Gimnazială ,,Mușatinii” au participat la cel puțin o olimpiadă, cu rezultate excepționale și calificări până la etapa națională.
Astfel, cu bucurie, îl felicităm pe elevul nostru Luca Matei care a participat la olimpiadele de matematică, limba română, lingvistică, religie și biologie, obținând locul I la olimpiada de biologie, faza județeană, și îi dorim succes la faza națională.
Îl amintim pe matematicianul clasei, elevul Stoleriu Erick, care a participat la olimpiada de limba română, de lingvistică, obținând locul al II-lea la faza județeană, iar la Concursul de excelență în matematică, a obținut Premiul al II-lea, la ultima fază a acestuia, faza regională.
Rezultate foarte bune au obținut și elevii:
Găitanariu Anastasia – olimpiada de limba română, olimpiada de lingvistică, olimpiada de religie, olimpiada de biologie, concursul de excelență în matematică – fazele județene;
Cobuz Daniel – olimpiada de lingvistică, olimpiada de biologie, olimpiada de religie – fazele județene;
Ghelber Tudor – olimpiada de religie, olimpiada de lectură ca abilitate de viață, concursul de excelență în matematică – fazele județene;
Amurăriței Adelina – olimpiada de biologie – faza județeană;
Dorcu Rebeca - olimpiada de lectură ca abilitate de viață – faza județeană;
Bighiu Ștefan – concursul de geografie ,,Ioniță Ichim” – faza județeană.
Felicităm toți elevii participanți și le urăm succes în continuare! Sperând că am convins că, Școala Gimnazială ,,Mușatinii” este o unitate de învățământ performantă, care promovează valori morale și creștine, dar și o educație de calitate, porțile școlii rămân deschide către noi generații de elevi. Ocuparea tuturor locurilor de la Clasa Pregătitoare a școlii, în anul școlar în curs, 2025-2026, este o dovadă că Fundația ,,Episcop Melchisedec” acordă o atenție deosebită sectorului educațional, implicit învățământului. (Monahia Dionisia Șchiopu – Profesor-Diriginte, clasa a V-a).



