În Duminica Fiului Risipitor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
În cuvântul adresat credincioșilor prezenți la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a subliniat faptul că pericopa evanghelică în care este relatată pilda fiului risipitor (Luca 15, 11-32) nu are o valoare contextuală, istorică, ci ea reactualizează mesajul lui Dumnezeu care este adresat omului de pretutindeni și din orice epocă, fiind o oglindă inclusiv a stării duhovnicești a creștinilor contemporani:
„Nu este doar o poveste frumoasă, petrecută poate odinioară undeva, în Orient, ci este o istorie despre mântuirea noastră, a fiilor mai mari sau mai mici a lui Dumnezeu. Tatăl din pilda de astăzi este chipul lui Dumnezeu Cel bun, iar cei doi copii reprezintă omenirea cu cele două categorii de oameni, unii risipitori și alții ascultători. Unii risipitori însă care se pocăiesc într-o bună zi și se întorc la tatăl și îi cer iertare și sunt primiți oferindu-li-se haina cea dintâi și punându-li-se inel în deget, iar alții ascultători care împlinesc poruncile, care se roagă, care țin toate rânduielile, dar au inima împietrită și nu se pot bucura când un frate al lor se întoarce și se împacă cu tatăl cel ceresc”.
De asemenea, Preasfinția Sa a atras atenția asupra faptului că iubirea și iertarea lui Dumnezeu pot șterge păcatele creștinilor care aleg să-și îndrepte viața, iar dorința de reabilitare și efortul lor de a recâștiga starea duhovnicească pierdută sunt răsplătite de Dumnezeu cu reașezarea lor în demnitatea din care au căzut. În viața Bisericii, reintegrarea credincioșilor se împlinește prin Taina Spovedaniei:
„În pilda de astăzi ni se atrage atenția asupra acestui aspect al relației noastre corecte cu Dumnezeu și cu Legea, cu împlinirea poruncilor. Nu vrea să ne spună Legea că este mai primit la Dumnezeu să fie ascultător, că este mai primit la Dumnezeu să Îl cinstești, să stai în casa Lui cu respect, așa cum făcea, de exemplu, fratele cel mare. Pe de altă parte, însă, ni se atrage atenția că orice păcătos, orice copil care pleacă de acasă și săvârșește păcate grave, întorcând spatele lui Dumnezeu, este așteptat în fiecare zi de Tatăl să se întoarcă. Și chiar dacă I-a cheltuit averea, chiar dacă s-a dovedit nedemn de numele de fiu, totuși iubirea de Tatăl face ca acestea toate să fie iertate și să primească din nou în momentul întoarcerii haina cea dintâi și inel în deget. [...] Atunci când noi venim la taina pocăinței, ni se șterg păcatele și suntem primiți la fel și suntem așezați pe aceeași poziție ca și fiul cel pierdut, ca și fiul care a fost iertat de tatăl său, de toate fără de legile sale. Adică i s-au șters păcatele și a primit din nou aceleași drepturi.”.
Vorbind despre semnificațiile simbolice ale elementelor din Pilda Fiului Risipitor, despre drepturile succesorale și implicațiile lor sociale prevăzute de Legea mozaică, așa cum erau înțelese în perioada în care Mântuitorul Iisus Hristos a rostit cuvintele Evangheliei, Preasfinția Sa a evidențiat valoare iubirii curate, ne concurențiale și lipsite de egoism, care trebuie să primeze întotdeauna în relația omului cu Dumnezeu. Nu împlinirea sterilă a prescripțiilor Legii este importantă, ci reactivarea demnității de fiu ascultător al lui Dumnezeu și a calității de frate iubitor și înțelegător față de fratele „aflat” și „înviat” care a regăsit drumul întoarcerii și al reabilitării sale în demnitatea din care a căzut:
„Știa că este vrednic de pedeapsă, a venit înapoi, dar i-a spus tată. Acest lucru arată că așezarea sufletească a fiului rătăcitor a fost una mai corectă în fața tatălui său decât a fiului care muncea și era ascultător. Deci să nu ne mândrim atunci când stăm în fața Domnului și credem cumva că noi împlinim poruncile, că noi ne rugăm, noi facem fapte de milostenie, noi suntem ascultători față de porunci, pentru că se poate ca inima noastră să fie asemenea cu a fiului mai mare. Noi ne dorim să ajungem în Rai, dar ne dorim să ajungem singuri și pe frații noștri rătăcitori îi împingem pe scări, îi lăsăm afară, nu vrem să ne bucurăm împreună cu ei. Credem că doar Raiul este rezervat nouă celor care venim și oarecum ascultăm de Dumnezeu. Se poate să avem o mare surpriză, și anume ca în Raiul și la masa desfătării pe care o va da Tatăl, să fie mai întâi primiți fiii cei pierduți, pe care noi îi desconsiderăm, cei care au făcut lucruri într-adevăr grele și vrednice de pedeapsă. Însă, dacă nu și-au pierdut pocăința și s-au întors la Tatăl, așa cum s-a întors Fiul Rătăcitor, vor fi iertați și vor primi haină și inel din nou. Dacă cumva avem în jurul nostru astfel de semeni, să încercăm să ne rugăm pentru ei și să-i așteptăm și să-i primim, să-i îndemnăm să se întoarcă la Tatăl Cel Bun, care-i iartă pe orice păcătos care se întoarce cu pocăință”.
În finalul cuvântului său, Preasfinția sa a amintit credincioșilor prezenți în Catedrala arhiepiscopală faptul că însemnele demnității de fii ai lui Dumnezeu relatate în pericopa evanghelică au fost primite de fiecare creștin prin primirea Botezului, iar călătoria reîntoarcerii din țara îndepărtată a păcatului se desăvârșește în brațele lui Dumnezeu care așteaptă pe fiecare fiu al Său reabilitat și reintegrat în Trupul tainic al Bisericii, în Împărăția Cerurilor.
„Și mai ales, dragii mei, să nu uităm că noi am primit haina cea dintâi la Botez și în degetul nostru s-a pus inelul de moștenitor. Atunci când am devenit, prin har, fii ai lui Dumnezeu, când am fost botezați, noi am fost înfiați și ni s-a dat inel în deget, adică dreptul de moștenire în Împărăția Cerurilor. Acolo trebuie să terminăm călătoria și acolo trebuie să ne reîntâlnim cu Tatăl nostru Cel Ceresc”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Paraschevi a Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
