Miercuri, 21 ianuarie, a avut loc prima ședință administrativă din acest an a preoților din Protoieria Onești. Aceasta s-a desfășurat la sediul protopopiatului, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în prezența și sub președinția Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, episcopul vicar al eparhiei.
În deschidere, Preasfinția Sa a transmis părinților prezenți binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop, și-a manifestat bucuria reîntâlnirii cu preoții oneșteni și a prezentat ordinea de zi a ședinței, propunând pentru anul ce a început realizarea unui calendar în care să fie trecute și întâlniri liturgice. În cadrul acestora, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii arhierești, se vor discuta problemele liturgice și pastorale pe care le întâlnesc clericii în activitatea lor.
Părintele episcop-vicar a vorbit și despre necesitatea catehizării enoriașilor, copii, tineri și adulți, ca modalitate de a face cunoscut și accesibil izvorul credinței noastre și de a-i apropia de Biserică, apreciind și faptul că un număr de 25 de parohii s-au înscris în Concursul Național Catehetic.
În continuare, părintele Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul social – filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a prezentat un raport al activităților social filantropice desfășurate în anul 2025 la nivelul protoieriei și al arhiepiscopiei, prezentând statistic și numărul beneficiarilor. Sfinția sa a adus în atenție și proiectul social eparhial „Familia – izvor de viață, iubire și înnoire a lumii”, proiect ce se înscrie în tema Anului omagial al pastorației familiei creștine și a Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame). Părintele consilier a prezentat și calendarul proiectului, ce cuprinde propuneri de activități pentru fiecare lună a anului, arătând părinților prezenți pârghiile pe care le au la dispoziție pentru a veni în ajutorul familiilor ce se confruntă cu orice fel de probleme.
În cadrul ședinței a luat cuvântul și părintele inspector eparhial Ioan Bârgăoanu, care a mulțumit părinților prezenți pentru susținerea proiectului „Masa bucuriei”, a făcut o radiografie a nevoilor familiei creștine contemporane, insistând asupra necesității prezenței familiei, părinți și copii, la Dumnezeiasca Liturghie.
Părintele protoiereu Nicolae Zaharia a adus în atenția părinților prezenți detalii ce țin de administrația parohială, dând și îndrumările necesare. Astfel, sfinția sa a amintit despre procedurile, aflate în derulare, a alegerii membrilor organismelor parohiale, despre modul de completare și depunere a Formularului 230, precum și despre alte provocări ce apar în zona administrației parohiale. Totodată, sfinția sa a propus realizarea, în posturile din timpul anului, a unor concursuri cultural artistice, la care să participe tinerii din parohii, și premierea tuturor tinerilor ce participă la olimpiade și concursuri școlare.
După întrebările și discuțiile din partea de final, cuvântul de încheiere a revenit Preasfințitului Părinte Teofil, care a rezumat ordinea de zi și a tras concluziile fiecărui punct discutat, asigurându-i pe slujitorii sfintelor altare de toată apropierea și deschiderea Sa și a Înaltpresfințitului Părinte Ioachim:
„Vă mulțumesc pentru că ați dat curs invitației părintelui protoiereu! Și eu am venit aici în numele Părintelui nostru Arhiepiscop Ioachim, pentru a ne întâlni, a ne auzi unii cu alții, a ne încuraja și a stabili pașii de urmat pentru noul an care a început. Între temele care s-au discutat și care au fost aici expuse, s-au fixat și anumite recomandări, s-au făcut și analize pe domeniul liturgic, pentru a vedea ceea ce trebuie făcut mai bine sau cum ne putem noi organiza încât să uniformizăm practicile liturgice. Apoi s-au transmis îndrumări legate de alegerile organismelor parohiale și a celor eparhiale care vor urma anul acesta, cu metodologia necesară de urmat. Unii pași deja au fost împliniți, iar alții urmează să se împlinească în zilele și săptămânile viitoare.
Despre proiectele sociale și filantropice care se desfășoară la nivelul Arhiepiscopiei și la nivel patriarhal, unde Arhiepiscopia Romanului și Bacăului este reprezentată cu mare onoare și cinste v-a vorbit părintele consilier Ilarion Mâță, care a fost aici prezent și care, prin datele prezentate, ne-a arătat că suntem în top 3 al eparhiilor, în ceea ce privește implicarea și cuantumul acestor activități sociale și misionare, filantropice și sociale, ceea ce este important. Se dovedește așadar că moldovenii sunt și oamenii implicați, milostivi și împlinesc, într-adevăr, porunca Mântuitorului, de a-i ajuta pe frații mai mici ai Domnului.
Apoi, legat de proiectul catehetic dedicat Anului omagial 2026, care are în centru familia creștină, au fost transmise informații necesare astfel încât preoții din parohii să poată să aplice și să transmită mai departe cateheza, aceasta fiind unul dintre mijloacele pastorale care necesită atenție și pe care trebuie să îl activăm, să îl înmulțim. Iar discuțiile celelalte, libere între noi, de bună sfătuire, au ținut cont și de realitățile cu care se confruntă fiecare parohie, fiecare părinte în misiunea lui.
Greutățile economice prin care trec oamenii pe care dumneavoastră îi păstoriți le observați. Preotul este cel care intră în fiecare casă. De aceea aflați nu doar pe cele bune, ci și pe cele mai puțin bune, și trebuie să fiți de multe ori și părtași la toate suferințele oamenilor. Așadar, nu uităm că preotul, odată cu vizitele sale prin parohie, adună și toate necazurile oamenilor pe care le aduce în casa lui. Și el trebuie să le găsească o rezolvare, să le pună înaintea Domnului, în Liturghie. Dar, sigur, nu la toate găsim un răspuns foarte rapid; de aceea ele consumă și presupun o jertfă a preotului pentru a își ține credincioșii aproape.
De aceea, vă doresc tuturor să aveți spor în misiunea pastorală, să vă dea Domnul și înțelepciune! Să vă bazați pe cuvântul pe care l-a spus Mântuitorul: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). De multe ori noi ne propunem și nu reușim, dar dacă vine Domnul Hristos, El va găsi și soluțiile potrivite.
Să ne vedem cu bine! După cum am promis, voi veni la programul pe care îl veți face împreună cu părintele protopop, pe mici cercuri liturgice, atunci când vom putea și sluji, dar și în cercuri mai mici, în comunități mai mici, să continuăm să ne împărtășim împreună.
Tot ce mi-ați transmis voi duce mai departe și voi prezenta Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă ocrotească și să ne vedem cu bine!”
(Pr. Florin Robert Blănaru)



