În ziua de prăznuire a Sfântului Eftimie cel Mare, joi, 20 ianuarie, la Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie de către soborul preoților slujitori în istoricul lăcaș de cult. Tot astăzi a fost săvârșită și slujba Parastasului pentru arhiepiscopul Eftimie Luca.
În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala arhiepiscopală din Roman, soborul preoților acestui sfânt chivot mușatin au înălțat rugăciuni de pomenire pentru ierarhul Eftimie Luca, care a împlinit demnitatea de episcop și apoi de arhiepiscop al Bisericii pe scaunul vlădicesc de la Roman între anii 1978 – 2015.
După Sfânta Liturghie, soborul preoților a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul ierarh, iar la final, părintele arhimandrit Andrei Ioniță, profesor al Școlii Postliceale Sanitare ce funcționează în cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, a evocat personalitatea Vlădicăi „Eftimie cel Bun”, care a marcat timpul său prin activitatea derulată în anii de slujire:
„La prăznuirea Sfântului Cuvios Eftimie, unul dintre începătorii de obște ai monahismului ortodox din zorii creștinismului, am adus prinos de cinstirea și rugăciune pentru unul dintre cei 77 de episcopi ai cetății mușatine ai arhiepiscopiei noastre, ierarh care a purtat cu demnitate numele de Eftimie. Orice om care se naște și vine pe lume este o persoană unică. Portretul în cuvinte al Arhiepiscopului Eftimie este unul atât de complex încât am putea vorbi mult despre petrecerea sa ca ierarh al Romanului timp de aproape 4 decenii, fiind cunoscut de către cler și popor ca „Eftimie cel Bun". Acest apelativ câștigat de-a lungul timpului a făcut ca viața să să fie într-o lumină a Duhului Sfânt. Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul psaltic „Diaconia”.