În ziua de marți, 16 septembrie, în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”, din Municipiul Onești, a avut loc un eveniment ce înscrie pe axa istoriei un moment de înaltă trăire duhovnicească pentru comunitatea credincioșilor oneșteni, care au primit, din partea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Cinstitul Veșmânt care a acoperit, în luna iulie a acestui an, Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic și care a fost așezat în catedrală spre binecuvântarea tuturor închinătorilor.
Cinstitul odor a fost dăruit catedralei oneștene ca urmare a solicitării înaintate de părintele paroh Justinian Alupei încă din anul 2024, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și cu aprobarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Delegația suceveană care a împlinit în mod solemn așezarea cinstitului odor în catedrala din urbea oneșteană a fost alcătuită de preacuviosul părinte Valerian Radu, mare ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, însoțit de preacucernicii preoți Adrian Popa și Ciprian Blaga, consilieri în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care au fost întâmpinați de preacucernicul părinte protopop Nicolae Zaharia, preoții catedralei și un sobor de preoți, înconjurați de numeroși credincioși.
S-a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și s-au citit rugăciune de dezlegare și binecuvântare având în mijloc cinstitul odor, care la final a fost așezat în racla pregătită, alături de Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, care, cu purtarea de grijă a vrednicului de pomenire protoiereu Constantin Alupei, face parte din tezaurul duhovnicesc al Catedralei.
Părintele paroh Justinian Alupei a mulțumit tuturor celor prezenți, precum și celor care au mijlocit, celor care au înfăptuit și celor care s-au rugat ca Dumnezeu să pogoare asupra comunității de aici această binecuvântare.
(Pr. A.P.)



