În acest tumult de oameni o femeie suferindă
Profită de îmbulzeală ca de Iisus să se-atingă.
Doisprezece ani, sărmana, curățirea sa firească,
Oricât a-ncercat femeia, n-a reușit s-o oprească.

A stat mai mult pe la doctori și mulți bani a cheltuit,
În zadar i-a fost risipa că nimic n-a dobândit.
Venind ușor pe la spate, femeia, cu gând curat,
S-a atins de poala hainei și-ndată s-a vindecat.

Grabnic Hristos se oprește și mulțimea interogă
„Cine a venit prin spate și mi-a pus mâna pe togă?”
„Doamne, de ce zici aceasta? zise Petru, deosebi.
Mulțimea te îmbulzește, este de prisos să-ntrebi

Cine s-a atins de mine. Lumea asta buclucașă
E în stare să-ți deșire și unica ta cămașă.”
„Nu despre-mbulzeală-i vorba, reluă iară Iisus,
Ci de cineva anume, ce prin spate m-a atins.

Am simțit cum deodată, din tenebrele divine,
O putere necreată s-a scurs afară din mine.”
Femeia tămăduită, auzind acest cuvânt,
S-a înspăimântat amarnic și a venit tremurând;

A căzut înlăcrimată înaintea lui Iisus,
Povestind cu amănuntul cugetul ei cel ascuns.
Cum a venit cu credință și smerită cugetare
Să se atingă de Doctor pentru-a primi vindecare.

Iisus nu terminase cuvântarea-I ontologă,
Când ajung în adunare crainici de la sinagogă.
Mai marele sinagogii la Iisus îi trimise,
Ca Iisus să nu mai vină, că fetița sa murise.

În ciuda acestor vorbe, Iisus totuși se duce.
La casa lui Iair ajunge și acestuia îi zice:
„Nu te teme, ai credință, că fetița n-a murit!
S-odihnește, sărăcuța, că de-abia a ațipit.”

Toți care erau acolo plângeau și se tânguiau,
Unii pregăteau mormântul, alții din Tora citeau.
Iisus, intrând la moartă, îi scoate pe toți din acasă,
Doar pe trei dintre apostoli și părinții fete-i lasă.

Luând copila de mână, cu putere a strigat:
„Hai…! deșteaptă-te, iubito!” Și fetița a-nviat.
Ca o sprintenă gazelă în brațele mamei sare,
Iar Iisus le poruncește să-i aducă de mâncare.

Atmosfera-ndoliată se preschimbă-n veselie,
Ochii aveau încă lacrimi, dar lacrimi de bucurie.
Iisus le poruncește, dup-acest fapt minunat,
Ca niciunul să nu spună cele ce s-au întâmplat.

Ce anume să nu spună? Că fata aceasta moartă,
Murise cu siguranță și acum e înviată!?
Fapta este evidentă, nu se poate tăinui,
Iar în fața evidenței și pietrele pot vorbi!

Dar cuvântul evanghelic are un sens mai profund,
Nenumărate mistere întru dânsul se ascund.
Minunea dumnezeiască are și sens pedagogic,
Ea include întru sine un mesaj pur teologic.

După Schimbarea la Față, coborând de pe Tabor
Hristos, spune la apostoli, cu un gest poruncitor:
„Nimănui voi să nu spuneți cele ce s-au întâmplat,
Până ce pe Fiul veșnic nu-L veți vedea înviat.”

Paracletul nu venise, ei erau încă sub Lege,
Dar când vor primi Duhul cu toții vor înțelege
Că în orice gest și faptă săvârșite de Iisus
Se revelează misterul Celui ce e nepătruns.

În învierea povestită, cu fetița lui Iair,
E ascunsă, deci, o taină, precum Hristos în potir!
Mesajul ei e mai mare decât minunea în sine,
Întrucât tot universul transcedentul îl conține.

Dacă observăm mai bine, copila cea înviată
Este pusă-n antiteză cu femeia vindecată.
Ce vrea Hristos să arate prin această antiteză
Care, iată, deodată, naște-o nouă ipoteză?

Femeia israelită avea scurgere de sânge,
Doisprezece ani ea rabdă până pe Hristos atinge.
Tot atâția ani copila credinciosului rabin
Așteaptă Izbăvitorul s-o mântuiască deplin.

Cine suferea acolo, cine era muribund?
Ce ne spun aceste vorbe, ce mister ele ascund?
Doisprezece e simbolul fiilor lui Israel
Din care avea să iasă Mesia-Emanuel.

Plenitudinea lui doișpe era deci agonizantă,
Civilizația cifrei nu mai era c-altădată.
Templul de odinioară sinagogă se făcuse
Pentateuhul, chiar Legea în derizoriu căzuse.

Hristos, la plinirea vremii, n-a venit să-nlocuiască
Tora, legea și profeții, ci ca să desăvârșească.
A venit să reanimeze tot ce era muribund,
Să de legii învechite un conținut mai profund.

Sinagoga să devină biserica pe pământ,
Iar sufletul să s-arate ca templu al Duhului Sfânt.
Cele douăsprezece triburi din poporul cel ales
Să cuprindă alte neamuri doritoare de progres.

Tot edificiul rusalic până-n veac să dăinuiască,
Iar cei 12 apostoli lumea să o înnoiască.

*Meditație lirică la Duminica a 24-a după Rusalii