Sâmbătă, 11 decembrie 2021, 45 de credincioși din Parohiei „Sf. Împărați Constantin și Elena” – Hemeiuș, din Protopopiatul Bacău, au avut prilejul să petreacă o zi duhovnicească într-un pelerinaj în zona Neamțului.
Prin generozitatea unei firme de transport intern și internațional s-a pus la dispoziție un autocar care a purtat pașii pelerinilor din Hemeiuș către mănăstirile nemțene. Beneficiarii au fost seniorii și copiii Centrului de catehizare și socializare „Sf. Ier. Dosoftei”, prin Proiectul „Hristos – lauda bătrâneților mele”, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Primul popas a fost la Mănăstirea Ciolpani – Buhuși, unde pelerinii s-au închinat la racla cu moaștele Sf. Emilian de la Durostorum, au vizitat micuța biserică de lemn cu hramul Sf. Ier Nicolae și au avut prilejul să se reculeagă la mormântul vrednicului de pomenire părinte arhim. Emilian. Pelerinii au primit ca binecuvântare de la maica stareță, stavr. Lucia, câte o iconiță, o carte semnată de părintele arhim. Emilian și o gustare.
Apoi, paşii pelerinilor s-au îndreptat către pelerinul Moldovei, Sf. Gheorghe de la Mănăstirea Văratec, unde s-a citit acatistul închinat lui. Trecând prin „Codrii de Aramă”, următorul popas a fost la Mănăstirea Agapia, unde s-a ținut o scurtă cateheză despre iconografie.
Momentul central al pelerinajului a fost atins prin vizitarea Mănăstirii Neamț, unde pelerinii au fost întâmpinați lângă racla Sf Necunoscut de părintele protos. Ambrozie, egumenul Schitului Pocrov, care, cu răbdare, a prezentat istoria și odoarele mănăstirii. În semn de recunoștință, cei mai mici pelerini au colindat părinții aflați la diferite ascultări în mănăstire.
Pașii pelerinilor s-au îndreptat către Mănăstirea Sihăstria. După închinarea la racla cu sfintele moaște ale acestei binecuvântate vetre monahale autentice, credincioșii au putut vedea chilia celor doi părinți emblematici Paisie Olaru și Ilie Cleopa. Apoi, în cimitirul mănăstirii, acolo unde așteaptă Învierea de obște, pelerinii au sărutat cu evlavie crucea ce le străjuiește mormântul și au răsunat din nou colinde vechi.
Ultima mănăstire vizitată a fost Secu, unde pelerinii au aflat noutăți despre personalitatea marcantă a Sf. Ier. Varlaam al Moldovei.