Joi, 10 mai a.c., un grup de peste 800 de credincioși din ținuturile Oituzului și Cașinului și un numeros sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vor poposi în pelerinaj la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Începând cu ora 9:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, înconjurați de mulțimea de clerici și credincioși, vor oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru ostașii români care s-au jertfit în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din Primul Război Mondial.
COMUNICAT DE PRESĂ
„Pelerinaj în An Centenar”, la Alba Iulia
Proiect al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei
În contextul Anului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, realizează proiectul „Pelerinaj în An Centenar, în perioada 9-10 mai 2018. În acest sens, joi, 10 mai a.c., un grup de peste 800 de credincioși din ținuturile Oituzului și Cașinului și un numeros sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vor poposi în pelerinaj la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Începând cu ora 9:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, înconjurați de mulțimea de clerici și credincioși, vor oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru ostașii români care s-au jertfit în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din Primul Război Mondial.
La acest frumos moment de comuniune organizat în Anul Centenarului Unirii Românilor, îi așteptăm și pe credincioșii albaiulieni pentru a fi laolaltă cu oaspeții noștri pe meleagurile încărcate de istorie ale Moldovei. Uniți în cuget și în simțire, vom trăi momente sfinte de rugăciune în Catedrala Reîntregirii, aducând un pios omagiu și smerită recunoștință eroilor Neamului și făuritorilor României Mari, care, din patria celor fericiți, se vor bucura de sărbătoarea noastră, văzându-ne pe toți împreună.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei