Pelerinaj al Parohiei „Sfinții Voievozi” din Lucăcești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, prin intermediul Agenției de pelerinaj „Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, credincioșii Parohiei „Sfinții Voievozi” Lucăcești din Protopopiatul Moinești, însoțiți de preotul paroh Adrian Constantin, au organizat un pelerinaj intitulat „Pe urmele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”.

Pelerinajul a început luni, 27 iulie, la ora 06.30, cu rugăciunea de dimineață și binecuvântarea călătoriei. Prima oprire a fost la Biserica Voievodală Borzești, iar următorul popas a fost la Mănăstirea Bogdana, unde Sfântul Teodosie a primit metania de călugăr. Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Sihastru, Schitul Oancea, Mănăstirea Buciumeni și Mănăstirea Brazi. Aici, maica stareță le-a prezentat pelerinilor așezământul monahal și a relatat istoria acestuia, subliniind aspecte din viața și activitatea Sfântului Mucenic Teodosie.

Pelerinii au continuat drumul spre Mănăstirea Soveja, unde au participat la Slujba Vecerniei. De asemenea, au fost vizitate Mausoleul Eroilor de la Mărăști și Casa Memorială „Moș Ion Roată” din localitatea Câmpuri.

Pelerinajul s-a încheiat la Mănăstirea Trotușanu, la ceas de seară, unde credincioșii au admirat frumusețea incintei și au apreciat osteneala viețuitoarelor de aici. Sfântul Teodosie – monah, episcop de Rădăuți, episcop al Romanului și mitropolit al Moldovei, retras la Mănăstirea Brazi și martirizat de tătari în anul 1694, după „Ziua Crucii” – a sprijinit înființarea și funcționarea mai multor așezăminte monahale, printre care Mănăstirea Trotușanu și Mănăstirea Mușunoaiele din Vrancea.

(Pr. A.C.)