La începutul acestei săptămâni, marți, 06 iulie 2021, elevii cu rezultate bune la învățătură de la Școala generală din Poienari au fost premiați de către Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Poienari cu o excursie gratuită la mănăstirile din nordul Moldovei.
Itinerarul a cuprins Mănăstirea Putna, cu închinare la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare, vizitarea muzeului mănăstirii și a chiliei Sfântului Daniil Sihastru, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldovița și Mănăstirea Voroneț. Pe parcursul excursiei, tinerii au vizitat ctitoriile ștefaniene și au ascultat cu atenție informațiile istorice relatate de gazde, care au zugrăvit chipul sfântului voievod moldav și au precizat importanța religioasă și culturală a acestor mănăstiri.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația «Poienița Crucii – Poienari» a organizat marți, 6 iulie, o excursie cu titlu gratuit pentru 75 de copii din parohie, ca o recompensă pentru rezultatele bune obținute la învățătură în anul școlar trecut, dar și pentru implicarea lor în activitățile asociației și ale parohiei. Mulțumim sponsorilor care au făcut posibil acest pelerinaj, din care toți copiii s-au întors acasă îmbogățiți duhovnicește. Slavă lui Dumnezeu pentru această zi minunată!”, a afirmat părintele Adrian Gabriel Andrei, de la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Poienari, Protopopiatul Roman.