Acțiunea face parte din proiectul cultural-religios „Pe urmele Episcopului Dionisie Climescu - întemeietorul școlii moineștene” și este organizată de Protopopiatul Moinești în parteneriat cu Liceul „Spiru Haret” din localitate, având drept scop reașezarea la loc de cinste în conștiința tinerei generații a acestei personalități ce a marcat locul și timpul ținutului moineștean.

             Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului" din Buzău a fost oficiată de către soborul de preoți moineșteni, sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș, iar răspunsurile la strană au fost date de „Corala Resurrectio”, dirijată de prof. Gabriela Biea.

              La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba parastasului la mormântul vrednicului păstor, prin care tinerii liceeni împreună cu preoții slujitori au adus un prinos de recunoștință părintelui școlii moineștene.

              În cuvântul de învățătură, părintele protopop a mulțumit Înaltpreasfinţitului Ciprian și Înaltpreasfinţitului Ioachim, pentru arhiereasca binecuvântare acordată acestui proiect, subliniind că „prezența noastră nu este una întâmplătoare, ea se dorește a fi un prinos de recunoștință adus unei personalități marcante a ținutului băcăuan, și anume Episcopul Dionisie Climescu al Buzăului.”

               Nu se cunosc multe date din timpul păstoririi sale ca episcop al Buzăului, întrucât în timpul Primului Război Mondial, arhiva Eparhiei Buzăului a ars în întregime. Însă știm prin contemporanii episcopului Dionisie că a fost un om care a iubit mult Biserica lui Dumnezeu, a iubit mult pe păstoriții săi, fiind de o generozitate remarcabilă. O gazetă buzoiană, din anul 1921, menționa la moartea Episcopului Dionisie Climescu că: „Dumnezeu Preamilostivul a chemat la Sine pe sluga Sa milostivă, pe episcopul Dionisie.”

               După Sfânta Liturghie și slujba parastasului la mormântul ierarhului  pomenit s-a vizitat Muzeul Bisericesc al Eparhiei Buzăului și Vrancei fiind însoțiți în această „călătorie” de doamna muzeograf Stroe Ecaterina, care ne-a prezentat nestematele obiecte sfinte și lucrări de artă, printre care și un Sfânt Antimis cu semnătura Episcopului Dionisie.

       La sfârșitul acestui pelerinaj s-a  făcut un popas duhovnicesc la Mănăstirea Brazi, luând binecuvântare de la Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, unul dintre ierarhii vrednici, care au păstorit cu timp și fără timp pe scaunul vlădicesc al Romanului.

Câteva repere biografice:

                Născut în martie 1847 în Târgu Ocna – Bacău, actualmente stațiune turistică de interes național, David Climescu a urmat școala primară în localitatea natală. Studiile gimnaziale le-a urmat la Seminarul teologic din Roman, iar cursul  preparator învățători, în orașul Bârlad.

                 În 1868 a fost numit preot în Moinești, deservind cele două biserici existente: Sf. Gheorghe și filia de atunci Sf. Nicolae, dar și învățător în Berzunți.

                Din 1871 a fost învățător și director al școlii primare din Moinești, funcționând aici până în 1887. Școala de băieți reorganizată în 1866, nu a avut un local propriu. Un rol important în organizarea acestei școli l-a avut preotul David Climescu care a pus la dispoziția școlii locuința sa personală.

                Rămas văduv, prin decesul maicii preotese, în ședința Sfântului Sinod din 13 decembrie 1886, a fost ales arhiereu cu titlul Craioveanul, fiind numit vicar al Episcopiei Râmnicului (Vâlcea). Înainte de a părăsi Moineștiul a donat locuința sa cu toate bunurile, Școlii de băieți din Moinești. În prezent căminul internat al Liceului Teoretic „Spiru Haret”   se află pe locul unde a funcționat Școala Primară de băieți.

               Hirotonia întru arhiereu a avut loc în biserica mitropolitană din București, actualul sediu al Patriarhiei Române, la 11 ianuarie 1887, dându-i-se numele Dionisie.

În noua calitate de arhiereu, având și o bogată experiență didactică, a fost numit director al Seminarului Central din București, în perioada 7 februarie 1887 – 14 martie 1894, când a fost ales episcop de Buzău.

                 Deoarece arhiva Episcopiei Buzăului a fost distrusă în timpul Primului Război Mondial, iar actele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au căzut pradă focului în ce de-al Doilea Război Mondial, despre episcopul Dionisie al II-lea, cum se intitula în actele de cancelarie, avem sumare știri biografice în „Anuarul Casei Bisericii” și în „Dicționarul Contimporanilor” de Dimitrie Rosetti.

                  S-a dovedit un ierarh blând, smerit și mare filantrop. În cuvântarea pe care a rostit-o cu prilejul investiturii, episcopul Dionisie afirma: „ ... mă voi ruga lui Dumnezeu ca să mă întărească pe mine smeritul prin Duhul Său Cel Sfânt, ca să unesc hărnicia cu blândețea, răbdarea și îndrăzneala cu bunătatea și filantropia, care sunt virtuțile de frunte ale creștinismului”.

                Răbdarea și-a manifestat-o din plin în timpul ocupației trupelor inamice din Primul Război Mondial, când nu și-a părăsit turma, suferind umiliri din partea trupelor inamice care ocupaseră întregul complex de clădiri al episcopiei, în afară de două camere rezervate lui.

                Arhimandritul Iuliu Scriban, anunțându-i moartea în revista „Biserica Ortodoxă Română”, sublinia: „Episcopul Dionisie a fost singurul din cei trei episcopi ai Munteniei, care a stat în eparhie în timpul năvălirii germane din 1916. Era mulțumit de sine însuși că a stat în slujba sa și mărturisea cu plăcere, la Casa Bisericii în 1917, că nemții i-au adus laude pentru faptul de a nu-și fi părăsit postul la vreme de urgie”.

                  La 74 de ani, în 5 aprilie 1921, a trecut la cele veșnice fiind înmormântat la 9 aprilie, lângă catedrală, pe latura de nord, după ce cortegiul funebru a străbătut mai multe străzi centrale, urmat de o mare mulțime.

(Pr. Costel Mareș)