Patruzeci şi doi de copii şi coordonatorii lor au fost premiaţi luni, 21 mai, de Părintele Patriarh Daniel la hramul Catedralei Patriarhale. Ei sunt câştigătorii concursului Naţional Cultural-Artistic Unirea: libertate şi unitate organizat de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată la nivel central de Parohia „Sf. Gheorghe” Roman, Protopopiatul Roman (Județul Neamț) și de Parohia Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești (Județul Bacău).
Festivitatea de premiere a avut loc imediat după Sfânta Liturghie, în altarul de vară al Catedralei Patriarhale. La nivel național a fost premiată echipa şi proiectul care a obținut Premiul I pe judeţ. Concursul a avut trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia. Fiecare echipă înscrisă în concurs a alcătuit un proiect cultural-artistic cu tematica anului omagial. Echipele au fost alcătuite din copiii din grupa de cateheză, preotul îndrumător, profesorul de religie sau de altă disciplină.
„Unirea: libertate şi unitate”Concursul a evidenţiat importanţa libertăţii câştigate prin viaţa in Hristos, a tradiţiei şi a portului popular, precum şi unitatea de credinţă şi de neam în ţara noastră, in contextul unor tendinţe puternice de diluare şi relativizare a ei. Pentru a încuraja colaborarea dintre profesorul de Religie sau de altă disciplină şi preot, concursul a fost introdus în Lista olimpiadelor şi concursurilor şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Competiţia a avut ca scop cultivarea dragosteei faţă de ţară, de Biserică şi de a-i educa pe copii in sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată la nivel central de parohia „Sf. Gheorghe” Roman, Protopopiatul Roman, coordonator fiind preotul profesor Claudiu Maxim, cu proiectul: „Nouă ne pasă!” (Județul Neamț) și de Parohia Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești, prin coordonatorul ei părintele paroh Ovidiu Hereș și alături de doamna profesoară Elena Hereș cu proiectul: Străbunii noștri au făcut Unirea (Județul Bacău). Aceștia alături de copii reprezentați ai grupelor parohiale de cateheză au primit diplome și daruri de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Mihnea Popa - Grupul de Cateheză al Parohiei Sf. Gheorghe din Roman
La București ne-au întâmpinat oameni deosebiți care ne-au prezentat marturii ale trecutului, simboluri ale ortodoxismului în Romania, care prin frumusețea lor aduc un plus de imagine țării noastre. Punctul culminant de încărcătură spirituală a fost festivitatea de premiere, când am remarcat ca sunt cel mai tânăr dintre participanții care a avut bucuria sa fie premiat de Prea Fericitul Părinte Patriarh al României. Bucuria a fost reîntregita si de faptul ca drept răsplata am primit multe cărți valoroase. Mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim cu multa recunoștință precum și celor care m-au ajutat și m-au sprijinit pentru a participa la acest eveniment unic din viața mea.
Andreea Hereș - Grupul de Cateheză al Parohiei Valea Șoșii
Am trăit momente înălțătoare la București, am vizitat locuri încărcate de istorie - Palatul Patriarhiei și Catedrala Patriarhală și am participat la Sfânta Liturghie din ziua hramului. Cea mai mare bucurie a fost aceea a primirii binecuvântării și aprecierii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru Proiectul „Străbunii noștri au făcut Unirea” pe care l-am desfășurat în Parohia Valea Șoșii. Am avut cinstea de a reprezenta pe scenă Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, pentru județul Bacău, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar. Văzând pe câștigătorii Concursului Unirea: libertate și unitate din toată țara, am fost impresionată de costumele lor populare și de proiectele frumoase pe care le-au desfășurat, înțelegând mai bine importanța activităților Bisericii cu tinerii în ziua de astăzi.
La nivel de Arhiepiscopie prin cele șase protopopiate în concursul național artistic „Unirea: libertate și unitate” derulat prin Biroul de catehizare din cadrul Sectorului Cultural al Admnistrației Eparhiale au fost derulate 46 de proiecte, fiind implicați 50 de preoți, 36 de cadre didactice și 3503 de tineri și copii beneficiari.
(Pr. Daniel-Ionel Marari, Inspector eparhial pentru catehizare)