Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub coordonarea Protopopiatului Roman, a avut loc în data de 11 martie 2019, la Muzeul de Istorie din Roman, vernisarea unei expoziții temporare și simpozionul: „Memoria locului - satul Văleni”.
Evenimentul desfășurat în data de 11 martie, la Muzeul de Istorie din Roman, cu începere de la ora 16.00, a fost organizat de Parohia Văleni, județul Neamț, în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), dar și cu prilejul împlinirii a 500 de ani de atestare documentară a bisericii acestei parohii.
Lucrările simpozionului au fost deschise de domnul Adrian Ciobanu, șef de secție la Muzeul de Istorie Roman, care a adresat celor prezenți cuvântul de bun venit și a vernisat expoziția temporară de obiecte religioase aflate în patrimoniul bisericii din Văleni, Protopopiatul Roman. Sfinte Evanghelii ferecate în argint, sfinte cruci din lemn sculptat, obiecte liturgice, cărți de cult, un clopot, veșminte vechi, au încântat privirile participanților la acest eveniment.
Apoi, doamna muzeograf Iulia Butnaru a relatat aspecte referitoare la importanța pe care satul Văleni o are pentru istoria locală, aducând numeroase mărturii despre cultura și civilizația existente în acest spațiu, despre implicarea cercetătorilor în reliefarea aspectelor care îi dau identitate și despre proiectele care au ca obiectiv popularizarea patrimoniului local nemțean. Flora Parcului Dendrologic și diversitatea speciilor regăsite aici, siturile arheologice „la Țarini” (Satul David) și „la Morișca” (Satul Văleni), precum și importanța ansamblului ecleziastic cu hramul „Sfinții Patruzeci de Mucenici” au constituit subiectele abordate de doamna muzeograf.
În cadrul simpozionului au fost aduse mărturii științifice, într-o concisă prezentare în format Power Point, de către muzeograful Relu Butnaru, privind vechimea satului Văleni, care datează încă din neolitic și așezările datând din Epoca Bronzului.
În continuare, preotul paroh Gheorghe Ouatu a susținut o prelegere intitulată „Rolul Bisericii și al preotului în viața de fiecare zi a comunității locale din satul Văleni”, în cadrul căreia au fost evocați cei mai cunoscuți preoți care de-a lungul timpului au slujit în biserica satului, așezată sub ocrotirea sfinților patruzeci de mucenici, și despre rolul lor determinant în viața satului. Au fost aduse mărturii inedite privind implicarea preoților în activități culturale și sociale, fiind creionat profilul lor de slujitori, educatori și îndrumători în comunitatea credincioșilor. Totodată, a fost analizată comparatist viața locuitorilor din Văleni și preocupările lor actuale cu ale celor care de-a lungul timpului au asigurat continuitatea tradițiilor specifice acestor meleaguri. De asemenea, au fost prezentate imagini ale lăcașului de cult din satul Văleni, ridicat în anul 1519 de postelnicul Cozma Șarpe, care datorită vechimii sale, pe lângă importanța liturgică și ecleziastică, a dobândit și valoare de monument, dar și informații despre turnul-clopotniță construit între anii 1878-1879.
În partea de final a întâlnirii, în numele domnului primar Murariu Gheorghe și a Consiliului local din Văleni, a fost transmis un mesaj celor prezenți, și invitația de a vizita, alături de lăcașul de cult, și Parcul Dendrologic și să admire vestigiile arheologice care atestă vechimea și importanța istorică a Văleniului.
De asemenea, doamna Acsinte Elena, originară din Văleni, cadru didactic pensionar, implicată în mod deosebit în activitățile educaționale pe care parohia le desfășoară cu prilejul școlilor de vară desfășurate în curtea bisericii satului, a prezentat un material în care a evidențiat aspecte referitoare la activitatea didactică derulată de-a lungul timpului în școala satului de către cadre didactice de mare valoare, a căror amintire este păstrată cu recunoștință de locuitorii de astăzi ai Văleniului.
Delegați din partea Centrului eparhial de la Roman pentru acest eveniment au fost preotul Paleu Gheorghe, consilier patrimoniu, și preotul Valentin Băltoi, consilier cultural. Acest eveniment cultural face parte din seria manifestărilor dedicate de Eparhia Romanului și Bacăului satului românesc și personalităților care au dat identitate acestui spațiu omagiat de poeți și prozatori în opere de mare valoare literară.
(B.V.)