Cel de-al treilea tânăr care se afla pasager în mașina care a produs un tragic accident rutier petrecut în după-amiaza zilei de 5 august, pe DN-2 F, în afara localității Fundu Tutovei, din comuna Plopana, a plecat pe drumul veșniciei în data de 12 august, fiind înmormântat în cimitirul Parohiei Valea Caselor din comuna băcăuană Lipova, protopopiatul Bacău.
Slujba de înhumare a fost oficiată în ziua de 17 august 2017 de către un sobor de preoți sub protia părintelui Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, la ea participând mulțime de credincioși și prieteni ai răposatului.
Coroanele de flori ce au însoțit cortegiul funerar au fost numeroase exprimând astfel iubirea, durerea și marea pierdere a celui care a fost Ciolan Marius-Constantin, tânăr de bună morală și cu multă credință, după cum a relatat preotul paroh Liviu-Costel Dănilă. În cadrul slujbei de prohodire care s-a ținut în Biserica ”Sf. Nicolae” din Valea Caselor, comuna Lipova, părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău a ținut un cuvânt duhovnicesc cu totul aparte, prin acesta aducând mângâiere familiei îndurerate.
Acesta a transmis totodată familiei îndoliate cuvântul IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și a oferit familiei victimei un ajutor financiar din partea Chiriarhului.
Protoiereul a scos în evidență în cuvântul său importanța familiei unite în mod tainic în tinda bisericii prin primirea Sfintelor Taine și participarea la Sfânta Liturghie, în perspectiva unirii cu Dumnezeu.
(pr. Daniel Marari)