Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și la inițiativa credincioșilor băcăuani, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacăuși a organizat un pelerinaj în ținutul Bucureștiului, în contextul sărbătorilor dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul capitalei României.
Pelerinii, însoțiți de Pr. Marian Gliga, slujitor al Parohiei Sf. Trei Ierarhi, au poposit pentru câteva clipe pe Colina Bucuriei pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfinții Împărați Constantin și Elena, aflate într-un baldachin în apropierea Catedralei și la Icoana Sfântului Serafim de Sarov. după care au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.
Apoi, pelerinii din nordul Bacăului au vizitat și s-au închinat la Icoana Prodromița și la Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur aflate în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, au primit binecuvântarea Pr. Arhim. Ciprian Grădinaru, apoi au continuat spre Mănăstirea Radu - Vodă, prilej cu care s-au închinat la moaștele Sfântul Nectarie și ale Sfântul Efrem. De aici, pelerinajul a continuat la Mănăstirea Antim, unde credincioșii au primit binecuvântarea Ieromonahului Antipa Burghelea, fiu al Eparhiei Romanului și Bacăului și au vizitat muzeul dedicat celor care au suferit prigoană în vremea comunismului, apoi la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”, Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” și la Biserica „Sfântul Mina”, unde pelerinii s-au putut închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Mina.
Credincioșii băcăuani au primit din partea Parohiei Sfinții Trei Ierarhi, pachete cu alimente de post și produse de panificație, moment prielnic de comunicare între credincioși la o masă rotundă.
Pe toată perioada călătoriei, credincioșii au primit din partea parohiei alimente de post și produse de panificație, și au cântat pricesne.
(pr. Marian Gliga)