Duminica de dinaintea prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost zi de aleasă bucurie pentru locuitorii satului Mănăstirea Cașin din județul Bacău, Protopopiatul Onești, întrucât au serbat, după tradiție, în avans, hramul celei mai vechi biserici din sat.
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți sub protia părintelui Ioan Bârgăoanu, protoiereu de Onești, cu participarea doamnei Adriana Enache, primarul comunei Mănăstirea Cașin, și a numeroși credincioși de pe valea Cașinului.
În cuvântul de învățătură adresat la sfârșitul slujbei, părintele protoiereu a evidențiat rolul pe care l-au avut Sfinții Arhangheli în iconomia mântuirii neamului omenesc. Astfel, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt mesageri ai cuvântului Domnului către poporul dreptcredincios. De-a lungul timpului au adus vestea cea bună credincioșilor, fiind mereu premergători ai Domnului și împreună lucrători și prieteni ai Mirelui Ceresc”. De asemenea, părintele protoiereu a adresat cuvinte de felicitare părintelui paroh Dan Miloiu și părintelui slujitor Gheorghe Leuștean pentru frumoasa activitate pastoral - misionară și social - filantropică pe care o desfășoară în parohie și credincioșilor care, prin participarea constantă la slujbele săvârșite în biserica - monument istoric - ctitorită de voievodul Gheorghe Ștefan, în veacul al XVII-lea, dovedesc că iubesc pe Dumnezeu, pe sfinții și pe îngerii Săi.
Părintele paroh, la rândul său, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru binecuvântarea de a se afla în această duminică în împreună slujire cu părinții apropiați sufletește de vechea catedrală a Văii Cașinului, precum și credincioșilor prezenți care împodobesc cum știu mai bine în fiecare an hramul bisericii lor, cei mai mulți dintre ei purtând veșminte tradiționale.
(Preot Florin Robert Blănaru)