Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia „Precista” - Târgu Ocna și-a sărbătorit hramul Bisericii-Catedrale „Adormirea Maicii Domnului”. Marele praznic a fost receptat atât prin bucuria comuniunii liturgice, cât și prin implicarea, dragostea și jertfelnicia întregii comunități. Astfel, zilele de bucurie au debutat miercuri 14 august prin oficierea Dumnezeieștii Liturghii și au continuat prin săvârșirea Slujbei Vecerniei unită cu Litia și a Prohodului Maicii Domnului - rânduială la care, după o tradiție de peste un secol și jumătate, participă toți preoții din urbe.
Seara a fost încheiată printr-un recital de poeme închinat Maicii Domnului, compoziții proprii ale unor elevi ai Școlii Nr.1 Târgu Ocna coordonați de doamna profesor Oana Chiticaru, precum și de bogatul cuvânt de învățătură rostit de către părintele Andrei Turcu, paroh al Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul-stațiune.
Joi, 15 august, în ziua praznicului Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți sub protia părintelui Vasile - Ioan Panțâru, preot paroh la Parohia „Buna Vestire – Răducanu” din Târgu Ocna. Un moment aparte l-a reprezentat pomenirea ctitorilor bisericii, fapt ce a amintit de cele patru veacuri ale existenței acestui sfânt lăcaș. De asemenea, momentul în care câteva sute de credincioși au primit Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului a reliefat dinamica vieții spirituale în această comunitate.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Sorin-Mihail Postelnicu, preot paroh la Parohia „Sfântul Ioan” din Târgu Ocna. Preacucernicia sa a folosit ca text suport pentru cele afirmate Imnul închinat Icoanei „Paramythia”, compoziție a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.
La final, părintele Andrei Silviu Neicu a oferit o serie de daruri simbol domnului Cristian - Aurelian Ciubotaru, primar al orașului stațiune Târgu Ocna, precum și domnului Gelu Panfil, vicepreședinte al Consiliului județean Bacău, iar părintele Valentin Cojocaru a mulțumit atât celor prezenți, cât și celor implicați în organizarea evenimentelor. Partea social-filantropică nu a fost nici ea neglijată, cu această ocazie fiind împărțite pachete cu hrană caldă, tradiționalii colăcei, colivă și fructe.
În a doua parte a zilei manifestările au continuat printr-o gală în care „bunici” au fost omagiați la împlinirea a cincizeci de ani de împreună viețuire. În parteneriat cu Primăria Târgu Ocna, în prezența preoților din comunitate, momentul festiv, devenit tradiție, s-a dorit a fi o formă de recunoștință față de cei care au păstrat vie Taina Familiei timp de jumătate de secol.
(Pr. A.S.N.)