În Parohia Berești – Bistrița I din Protopopiatul Buhuși, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, s-au desfăşurat evenimente legate de Ziua Naţională a României.
Programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, apoi a fost săvârșită slujba de Te Deum la Ziua Naţională a României şi slujba de pomenire pentru înfăptuitorii Marii Uniri. Despre însemnătatea şi importanţa actului istoric de la 1 Decembrie a vorbit doamna profesoară Iordache Magdalena Paula.
La eveniment au participat enoriaşi ai Parohiei Bereşti-Bistriţa I, precum şi elevi ai Şcolii Gimnaziale „Vasile Borcea” din comuna Bereşti-Bistriţa. Elevii au intonat Imnul Naţional al României, cântece patriotice şi au recitat poezii. Toţi elevii participanţi au primit din partea părintelui paroh, Iordache Seneca-Nicolae cadouri, constând în iconiţe, rechizite, cărţi şi dulciuri.
La intrarea in biserică toţi elevii şi credincioşii au fost îndemnaţi de părintele paroh să păstreze distanţarea fizică şi toate masurile igienico-sanitare, astfel asigurându-se protejarea tuturor participanţilor.
Manifestările au continuat cu festivitatea de depunere a unei coroane de flori la troiţa din curtea Bisericii în amintirea eroilor naționali.
(pr. I S)