Timp de aproape 3 zile, cât trupul părintelui Vasile Cernat a fost depus în biserica Parohiei Schitu Frumoasa, glasul rugăciunii pe care părintele a practicat-o cu atâta ardoare, nu a contenit. În tot acest timp, sute de oameni, fii duhovnicești, prieteni sau persoane care l-au cunoscut sau au fost ajutate în diferite moduri de către părintele, precum și preoți, colegi de școală ai părintelui, colegi din Protopopiatul Moinești, s-au rânduit la catafalcul său pentru un ultim gând, pentru a înălța o rugăciune și a săruta Evanghelia din care părintele îi povățuia la desele liturghii săvârșite, transformând aceste clipe petrecute în zile de rugăciune neîncetată.

În fiecare seară de priveghere, la slujba stâlpilor, preoți și credincioși, au fost pentru câteva clipe în același gând, în același duh al rugăciunii, alături de trupul părintelui, alături de familia îndoliată. Părintele protopop Costel Mareș, părintele Victor Matei și părintele Andrei Neicu, au adresat cuvânt de mângâiere familiei greu încercate, enoriașilor văduviți, dar și tuturor celor prezenți în aceste seri de priveghere.

În ziua înmormântării, în ajun de Mare Praznic al Întâmpinării Domnului, încă de la primele ore, valea comunității a răsunat de glasul liturghiei săvârșite de către preoții Cercului Pastoral „Sfântul Grigorie Palama”, din care făcea parte activă și părintele Vasile.

Curtea arhiplină și biserica neîncăpătoare sunt mărturia recunoștinței pe care toți cei prezenți au venit să o arate părintelui care le-a mângâiat sufletele în momentele de suferință și de deznădejde, sau care i-a primit cu brațele larg deschise de fiecare dată.

După cântările liturgice funebre specifice rânduielii înmormântării preoților, părintele protopop Costel Mareș a amintit calitățile deosebite ale părintelui, evidențiind sufletul bun și generos, dar și faptul că părintele Vasile s-a dedicat trup și suflet parohiei păstorite, pe care o considera familia sa și pe care o iubea ca pe propria familie.

Tot acum, părintele protopop a citit cuvântul de mângâiere (*) întocmit de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în aceste momente de adâncă suferință, transmițând tuturor celor prezenți și mai cu seamă doamnei preotese Elena și celor trei fii, monahul Dionisie, Daniel și Ștefan, „cele mai profunde gânduri de compasiune, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor.”

Din partea colegilor părintelui Vasile de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, generația 1977-1982, un cuvânt de îmbărbătare a rostit părintele profesor doctor Ion Vicovan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi. Părintele profesor a îndemnat la rugăciune

„Acele cuvinte puse în rugăciune și înălțate Părintelui Ceresc, care este izvorul vieții și biruitorul morții, pot fi mângâietoare sau de folos în această situație. Pentru că slujbele noastre sunt atât de frumoase, înălțătoare, profunde, și pentru că ele au fost inspirate de Duhul Sfânt, ele ne pot mângâia în asemenea clipe.” Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan

Părintele protoiereu a transmis gândurile de compasiune transmise de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, fost coleg de seminar al părintelui Vasile, precum și ale părintelui Nicolae Pântea, ctitorul bisericii „Sfântul Atanasie”, biserică ce aparține jurisdicțional de Parohia Schitu Frumoasa.

După cuvintele dătătoare de speranță, printre lacrimi și lumânări aprinse, în glasul imnului biruinței asupra morții „Hristos a înviat!” și al clopotelor, trupul părintelui a fost purtat în jurul bisericii și așezat în mormântul pregătit în imediata apropiere a bisericii.

La final, pelerinii au primit pachete cu alimente în memoria Părintelui Vasile Cernat.

(pr. Cristian-Ioan Balaban)

(*)

Preacucernice Părinte Protopop,

Preacucernici părinți,

Îndurerată familie,

Întristați creștini

 

Timpul este o noţiune abstractă ce marchează pentru om intervalul dintre naştere şi moarte. O succesiune de evenimente, de trăiri, de emoţii se derulează în acest interval, reflectând relaţia omului cu Dumnezeu şi cu semenii. În funcţie de ceea ce realizăm în planul mântuirii, în acest timp, se poate spune despre naşterea în ceruri că e un răsărit, un început de vieţuire în lumină, sau un asfinţit, întru întuneric.

Vorbind despre naşterea cuiva, putem să iniţiem planuri de viitor, putem să dăm sfaturi, însă, la momentul trecerii din această viaţă, cuvintele se opresc la ceea ce a adunat în timpul pe care Dumnezeu i l-a dăruit. Pentru un creştin, putem vorbi de timpul mântuirii; de timpul în care a fost în comuniune cu Dumnezeu şi a împlinit voia Sa. E greu, însă, a găsi cuvinte de compasiune când unui slujitor al lui Dumnezeu, ce poartă grija sufletelor credincioșilor încredințați spre păstorire, i se termină firul existenţei când este încă în puterea vârstei. 

Însă, cunoscând că moartea nu este altceva decât o trecere, astăzi putem vorbi despre paştele (trecerea) Părintelui Vasile. Trecând prin moarte, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici el nu dispare în neant, ci trece într-o altă etapă a existenței, întâlnindu-se cu Hristos pe care L-a slujit. De acum, fizic, nu-l vom mai vedea. Dar în sufletul celor care l-au cunoscut, a celor dragi, va rămâne veşnic. Nimeni şi nimic nu-i va putea şterge chipul din  taina inimilor lor.

Preotul Vasile Cernat a îmbrăcat haina smereniei și a demnității preoțești la vârsta de 25 de ani asumându-și slujirea sacerdotală într-un timp în care Biserica se afla în suferința provocată de brațul secular comunist. A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult din cele două parohii unde și-a desfășurat misiunea. A fost un slujitor care și-a asumat  chemarea preoțească mereu inspirându-se din pilda viețuirii Părinților Bisericii și a marilor duhovnici în viață.

După 36 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din Parohiile Enăchești și Schitu Frumoasa, părintele  Vasile Cernat  a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Liturghia sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu a chemat sufletul slujitorului Său la ceruri în ajunul unei mari zile de sărbătoare, când Ortodoxia universală prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi, luminătorii Creștinătății și patronii școlilor de teologie, și credem că nu întâmplător, deoarece unul dintre acești sfinți, Vasile cel Mare, i-a fost călăuzitor și model de viețuire și implicare în misiunea pastorală până la vârsta de 61 de ani.

Până la acest moment al despărțirii, Preotul Vasile Cernat a fost părintele spiritual al acestei comunități purtând în sufletul său rugăciunile, necazurile și bucuriile fiilor și fiicelor sale duhovnicești, mângâind sufletele întristate și sprijinind pe cei aflați în neputință, predicând cuvântul plin de har al Evangheliei și însoțind în viața spirituală pe toți cei pe care i-a născut în Hristos prin Taina Botezului. A fost părintele tuturor celor care i-au cerul sprijin în rugăciunea către Dumnzeu asigurându-le paternitate duhovnicească. Însă, de acum, comuniunea cu Părintele Vasile se va realiza în rugăciune, în fiecare miridă scoasă la Proscomidie, în Sfânta Liturghie, la fiecare pomenire a numelui său, în fiecare amintire sau gând smerit pe care fiii și fiicele sale duhovnicești le vor înălța către Milostivul Dumnezeu. De acum, amintirea misiunii sacerdotale și mormântul său vor fi mărturia vieții pe care și-a închinat-o lui Dumnezeu, pe care și-a consumat-o în această comunitate. O mărturie a unei existențe jertfelnice care întregește misiunea sacerdotală a preoților slujitori la altarele sfinte ale bisericilor din aceste locuri moineștene binecuvântate de Dumnezeu, pe care astăzi îi pomenim cu cinste și recunoștință pentru mărturia pe care au consemnat-o în viața Bisericii prin tot ceea ce au împlinit în activitatea lor pastorală.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate, doamnei preotese Elena și celor trei fii ai săi, părintele Andrei, Daniel și Ștefan, cele mai profunde gânduri de compasiune, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!

Dumnezeu să-l odihnească!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului