*Cuvânt la înmormântarea Părintelui Partenie Bulancea, duhovnicul Mănăstirii Bogdana*
Sfântul Vasile cel Mare în rugăciunea sa mărturisea: „Doamne!, pentru robii Tăi ce părăsesc trupul şi vin la Tine, moartea nu există; moartea nu e decât o trecere de la întristare la fericire, lângă Tine se află pacea şi bucuria.”
Dragii mei fii şi fiice duhovniceşti,
Suntem în prima Săptămână a Postului Mare şi, potrivit tradiţiei Bisericii noastre, trecem printr-o perioadă în care ne mortificăm trupul pentru a ne înălţa sufletul către cele duhovniceşti. Oferim trupului mai puţine, pentru a câştiga bogate daruri întru desăvârşire. Plângem pentru păcate, nădăjduind ca la sfârşitul ostenelii să primim bucurie!
Timpul acesta ne dă prilejul să medităm şi să înţelegem că fărâma de post ce o parcurgem e model al însăşi vieţii noastre de creştin. „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16), spune Hristos Domnul, arătând că suntem chemaţi prin viaţa noastră să fim model de vieţuire, în care patimile sau ispitele lumii acesteia să nu-şi găsească adăpost.
Astfel, dacă ne întrebăm ce înseamnă timpul vieţuirii noastre pământeşti, am putea spune că el reprezintă suma faptelor noastre bune, pe care le împlinim spre slava lui Dumnezeu, în dragostea faţă de semeni, spre realizarea scopului final: mântuirea. Iar cuvântul „mântuire” este termenul care certifică dezrobirea noastră, salvarea şi întoarcerea în casa Tatălui.
De aceea, pentru orice creştin moartea nu e o fatalitate, ci o trecere de la luptă la biruinţă, de la osteneală la odihnă, de la tumult la linişte, de la şederea în vas de lut la aşezarea în ceata sfinţilor.
„Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!” rosteşte Prorocul David, iar la slujba înmormântării unui monah, cântăm cu toţii aceste cuvinte înălţătoare, arătând că cel afierosit Domnului, încă din lumea aceasta e pregătit pentru ceea ce va să vină, adică viaţa veşnică. Că, deşi e parte a acestei lumi, el se oferă lui Dumnezeu, luându-şi crucea şi purtând-o cu smerită ascultare, murind în fiecare clipă întru răbdare şi înviind de fiecare dată întru nădejde.
Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte „Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14,7-9).
Îndurerată adunare,
Am făcut o scurtă radiografie a vieţii de creştin pentru a vă transmite cuvânt de mângâiere în aceste clipe de adâncă tristeţe. Mărturisesc şi sunt duhovniceşte alături de toţi cei care s-au adunat la acest catafalc aducând un ultim omagiu Părintelui Partenie, om cu inimă bună şi suflet de copil.
Viaţa sa a fost învăluită în adâncă smerenie, purtând tacit în sufletul său dorinţa arzătoare a vieţuirii călugăreşti, într-un timp când puterea politică şi socială anulase, prin decretul de tristă amintire, oricărui tânăr posibilitate de a intra în mănăstire.
Dragostea faţă de Hristos, ce i-a fost insuflată în familia numeroasă din care descinde, şi pe care a văzut-o manifestată prin monahul Epifanie, fratele său, trecut de curând la Domnul şi prin sora sa, monahia Lavrentia, i-a îndrumat paşii către această mănăstire, unde a luat contact cu asperitatea vieții monahale, dar unde a avut marea șansă să se împărtășească din experiența duhovnicească a părinților îmbunătățiți de aici, urmași ai Sfântului Antipa de la Calapodești.
Timpurile erau tulburi când părintele Partenie a intrat în viața consacrată exclusiv lui Dumnezeu, viața călugărească. Comunismul ateu promulgase decretul 410/1959, aplicat cu acribie în special în Moldova. Tânărul frate Panait a căzut sub incidența acestuia. Împreună cu fratele său a trebuit să părăsească Școala duhovnicească a Mănăstirii Bogdana și să plece să peregrineze pe drumuri năsâlnice, în lumea pe care, de fapt, o părăsise, practicând diferite meserii pentru a-și câștiga cinstit un colțișor de pâine pentru traiul zilnic. Se ruga permanent lui Dumnezeu pentru a-l scoate din valea plângerii. Providența divină i-a ascultat glasul. Episcopul de pioasă amintire Partenie Ciopron, ajuns pe scaunul vlădicesc de la Roman, avea nevoie de un șofer. Părintele Epifanie, care prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu era deja sub ascultarea marelui ierarh, i-a sugerat să îl aducă pe fratele său. Astfel, Părintele Panait ajunge în grădina „Sfintei Cuvioase Parascheva” de la Roman. Aici a primit felurite ascultări, pe care le-a împlinit cu conștiinciozitate și devotament.
În timp a fost hirotonit diacon de Preasfințitul Partenie. Nu a fost mare cântăreț bisericesc, dar a avut a avut meritul de a sluji alături de mari muzicieni și cântăreți, precum arhid. Dumitru Teofănescu sau ierod. Benedict .
Avea să-l însoțească multă vreme, în activitatea pastorală și misionară, în călătoriile prin eparhie și în țară, pe următorul ierarh al Romanului, Eftimie Luca, pe care l-a slujit cu devotament și dăruire până și acesta s-a mutat la cele veșnice.
Şi-a îndeplinit cu cinste şi cu toată responsabilitatea atribuţiile ce i-au fost încredinţate, lăsându-se pe sine şi ajutând pe ceilalți, tăcând întru smerenie şi lucrând întru răbdare.
În anul 2013, cu binecuvântarea Noastră, îndelunga dorire și așteptare s-a încheiat cu slujba de călugărie, săvârșită la Mănăstirea închinată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, din Slănic Moldova. A fost rânduit duhovnic pentru obștea Mănăstirii Bogdana, aici, unde și-a găsit liniștea și pacea sufletească, iar acum locul de odihnă pentru trupul său istovit de boală.
Părăseşte de acum, cu aceeaşi smerită tăcere, altarul vechii biserici închinată Preasfintei Treimi, pentru a fi așezat la umbra troiței-cruce ce-i va însemna mormântul, dând mărturie de nestrămutată credință și vrednică slujire. Iar sufletul său e chemat să participe la Liturghia dumnezeiască, săvârşită în cer, de sfinţii şi îngerii lui Dumnezeu.
În catedralele sufletelor celor ce l-au cunoscut va picura rouă de lacrimi și se vor înălța rugi către milostivul Dumnezeu spre iertare, cu nădejdea deplină în Învierea Mântuitorului Hristos și viața veșnică la care suntem chemați.
Rugăm și Noi pe Hristos-Domnul să primească sufletul robului Său, Partenie ieromonahul, în împărăţia Sa cea cerească şi să mângâie pe cei ce astăzi sunt în întristare şi durere.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în rândul drepţilor!
Veşnică lui pomenire!
