Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sâmbătă, 9 decembrie 2023, în ziua de pomenire a zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, părintele Ovidiu Herbei a fost pomenit la un an de la plecarea spre Colinda Cereasca.
Începând cu ora 9.00, în Paraclisul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Parohia Negoiești a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de preoți din Protopopiatul Onești, iar mai apoi a fost săvârșită slujba Parastasului la mormântul amplasat în proximitatea acestui sfânt lăcaș de închinare.
Au fost rostite cuvinte de evocare a personalității părintelui, iar la final familia, prin părintele Ștefan - Emanuil Herbei, fiul părintelui Ovidiu și prin doamna preoteasă Monalisa Herbei, soția părintelui Ovidiu, au fost duse mulțumiri tuturor celor prezenți.
Pentru ca bucuria comuniunii să fie deplină, la Așezământul social-filantropic al Parohiei Negoiești a fost organizată și o agapă frățească, la care au luat parte toți cei prezenți.
(Pr. Silviu Andrei Neicu)