Părintele Mândrilă Ștefan s-a mutat la ceruri

Am aflat cu durere despre plecarea din lumea aceasta, în data de 7 martie 2021, a preotului Mândrilă Ștefan, unul dintre slujitorii sfintelor altare care și-au desfășurat activitatea în Eparhia Romanului și Bacăului.

A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, dar și în lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult unde și-a desfășurat misiunea, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, fiind mereu în preajma celor aflați în suferință.

După 44 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din cele trei parohii ale Protopopiatelor Roman și Buhuși unde și-a împlinit chemarea sacerdotală, la vârsta de 68 de ani, părintele Mândrilă Ștefan a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Liturghia Cerească sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul slujitorului Său în Împărăția Cerurilor!

Dumnezeu să-l odihnească!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

***

Preot Mândrilă Ștefan

Date biografice:

Născut la data de 02.06.1952 în localitatea Români, județul Neamț;

Căsătorit în localitatea Români la data de 24.01.1973 cu Elena Gânju (învățător). Din această căsătorie au rezultat trei copii: Constantin, Ștefan Fabian și Ana Emanuela.

Studii:

A absolvit Liceul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, promoția 1972;

A urmat cursuri de Definitivat în preoție la Sibiu, în anul 1983.

Hirotonit:

A fost hirotonit diacon la vârsta de 21 de ani, în data de 29 iunie 1973 de către PS Eftimie, iar preot la data de 01 iulie 1973 pe seama Parohiei Todireni, Protopopiatul Roman.

Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în Parohia Todireni, Protopopiatul Roman, a fost hirotesit Iconom la data 08 septembrie 1996, în localitatea Veja Neamț de către Preasfințitul Gherasim.

Slujiri:

Parohia Todireni (29 iunie 1973-01.10.1999);

Parohia Blăgești (01.10.1999- 01.02.2007);

Parohia Barcana (01.02.2007-până la pensionare).

Construcții:

În perioada cât a activat în Parohia Todireni, părintele Mândrilă Ștefan s-a preocupat de zidirea bisericii satului și a casei parohiale de aici.

Duminică, 7 martie, inima părintelui Mândrilă Ștefan a încetat să mai bată. Trupul neînsuflețit a fost depus în biserica satului Români, locul nașterii și copilăriei părintelui.

Slujba Stâlpilor va fi oficiată luni, 8 martie începând cu ora 17.00;

Slujba înmormântării va fi oficiată marți, 9 martie, de la ora 12.30.