Părintele Emilian Panait, pomenit la trei ani de la mutarea la Ceruri

26 Mai 2022

Joi, 26 mai 2022, la Mănăstirea Ciolpani a fost săvârșită slujba Parastasului pentru părintele arhimandrit Emilian Panait, la împlinirea a trei ani de la mutarea sa la ceruri. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la mormântul amenajat în latura de SE a bisericii ctitorite în cinstea Sfântului Emilian de la Durostorum.

Încă de la primele ore ale dimineții a fost săvârșită Sfânta Liturghie sub protia părintelui Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, la care au participat preoți și fii duhovnicești din Eparhie, precum și obștea Mănăstirii Ciolpani.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele vicar Pimen Costea a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Părintele Emilian, duhovnicul său, ca fiind cel care a călăuzit spre învierea spirituală pe mulți ucenici aducând în viața lor bucuria de a trăi prezența lui Dumnezeu.

„Ziua de astăzi este o zi a neprevăzutului, părintele Emilian transformând o zi obișnuită într-o zi de sărbătoare. Astăzi ne bucurăm de slujba și cântările învierii, dar și de propria înviere pe care încercăm să o pregustăm încă de aici, cu nădejdea că ne va învrednici bunul Dumnezeu să beneficiem de ea și în lumea de dincolo. Sperăm ca învierea noastră să fie spre moștenirea vieții celei veșnice, întru bucuria și slava lui Dumnezeu, în compania sfinților, dar și a celor care au marcat existența noastră pământească punând învățătură, rugăciune, lacrimi și osteneală pentru a schimba cerbicia vieții noastre într-o viziune cu totul aparte despre Dumnezeu și despre bucuria de a trăi în compania Lui”.

De asemenea, rememorând darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Părintele Emilian, părintele vicar a vorbit despre ritmul liturgic al nevoinței și dependența euharistică a vieții, despre smerenia și iubirea cu care primea pe pelerini, despre disponibilitatea de a rămâne mereu în slujirea aproapelui, dar și despre testamentul spiritual al vieții sale:

„Părintele a făcut din Liturghie un leitmotiv al vieții, totul gravitând în jurul acestei taine fără de care existența noastră pământească și cerească nu ar fi posibilă. Fiind un om cu totul al Liturghiei s-a îmbrăcat pe sine întru iubirea lui Dumnezeu, dar a avut grijă ca și celor care veneau către el să le imprime acest parfum cu totul deosebit al Liturghiei și să poată fiecare dintre ei să se împărtășească de darurile pe care această taină le oferă cu plinătate celor ce vin, celor care ascultă, celor ce participă. Nu a fost zi în care să nu săvârșească Sfânta Liturghie sau să se unească cu Hristos, pentru că a dorit să se împărtășească de dorul vieții veșnice și să se jertfească pentru frați, să se înalțe pe sine și pe cei care veneau către el întru smerenie și iubire. Și-a dorit ca Dumnezeu să-i dăruiască darul smereniei și al iubirii de sine în măsura iubirii de Dumnezeu. I-a iubit pe toți cei care veneau către el și nu a fost om care să-i bată la ușă și să nu-i deschidă. A fost un om în slujba aproapelui, pe care l-a slujit până la capăt. De multe ori ne învăța să nu avem regret pentru nimic din cele lumești, important fiind să răbdăm îndelung și să ne smerim mereu, dobândind prin aceasta câștig mult de la Dumnezeu. De multe ori ne spunea: «Dacă ar fi ca acum să rostesc ultimul meu cuvânt în această viață ar fi acesta: Nu vă îndepărtați de Dumnezeu». Ultimul său mesaj de bun rămas, ca un testament, a fost: «Vreau să vă ajut pe acest drum și să vă fiu alături!»”.

Tot acum, părintele vicar a prezentat pelerinilor și soborului de maici volumul „Slove de pateric-povățuiri din iubire”, apărut la Editura Filocalia, a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care cuprinde cuvinte duhovnicești ale Părintelui Emilian, culese și așezate în pagină de maicile de la Mănăstirea Ciolpani, sub coordonarea maicii starețe Evloghia Chirvase:

„O parte dintre cuvintele Părintelui Emilian au fost strânse în cuprinsul mai multor volume ce au apărut sub îngrijirea maicilor de la Mănăstirea Ciolpani și care au fost prefațate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, ce se constituie în cuvinte de aur, în cuvinte de mângâiere, în cuvinte de îmbărbătare sau de mustrare. Fiecare regăsește în cuvintele părintelui său, ca și al Sfintei Scripturi de altfel, ceea ce trăiește în lăuntrul ființei sale. Dacă trăiește bucuria și plinătatea harului lui Dumnezeu, atunci va găsi cuvinte de îmbărbătare și mângâiere, dacă trăiește sub povara păcatelor săvârșite, atunci cuvântul se transformă în unul de mustrare. O parte dintre cuvintele pe care le veți găsi în această carte sunt magistrale, prin mesajul pe care îl transmit”.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitorilor a săvârșit sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim slujba Parastasului la mormântul Părintelui Emilian, situat în latura de SE a bisericii. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit obștii monahale și pelerinilor despre duhovnicul de la Ciolpani, aducând în actualitate personalitatea sa și puterea de a motiva pe fiii duhovnicești în lucrarea ostenitoare a dobândirii mântuirii:

„Se împlinesc trei ani de când Părintele Emilian nu mai este printre noi. Îmi amintesc faptul că acum câțiva ani când înconjuram cu el această zidire frumoasă, ridicată cu jertfelnicie și cu multă trudă din partea soborului de maicile de aici, pe care o admira într-un mod deosebit. Acesta a fost motivul pentru care a fost ales acest loc pentru așezarea trupului său. Prezența sa este parcă mai vie ca oricând, acest lucru văzându-se în mulțimea ucenicilor care au venit astăzi aici și în mulțimea florilor care împodobesc mormântul său. El a fost un călugăr al lui Hristos care a marcat timpul său asigurând paternitate spirituală fiilor săi și fiicelor sale duhovnicești. Slujba de anul acesta fiind săvârșită în contextul sărbătorilor postpascale a făcut ca pomenirea sa să izvorască în sufletele noastre gândul reînvierii. Chipul său paradigmatic, chiar și de dincolo de mormând ne îndeamnă să-i urmăm sfaturile și să pășim pe calea pe care ne-a îndreptat pași. A fost un om al Liturghiei și al Învierii. Amintindu-ne de el, ne îngrijim și noi de propriul drum către Împărăția cerurilor, și credem că sufletul său se odinește alături de sufletele părinților mărturisitori ai Ortodoxiei care s-au adăugat de-a lungul veacurilor în dipticele Cerului, unde sunt pomenite de Arhiereul cel veșnic, Hristos Domnul, îndemnându-ne pe toți să ne împărtășim din Cina cea de Taină a Cerului”.