În ziua de înainte prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, 13 octombrie 2020, trupul neînsufleţit al părintelui Dumitru Cîrlan, de la Parohia Misihăneşti, Protopopiatul Bacău, a fost prohodit şi condus pe ultimul drum pământesc de către un sobor de preoţi şi credincioşi.
(Pr. Iulian Adam)
Cei 14 preoţi care au slujit şi s-au rugat pentru părintele Dumitru au fost coordonaţi de către părintele protoiereu Eugen Ciuche, iar de organizarea şi de respectarea protocolului sanitar în vigoare s-a ocupat părintele paroh Ioan Palur, de la Parohia Letea Veche, unde familia Cîrlan avea locul cel de veci.
Părinţii slujitori de la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, din Bacău, au fost alături de cei doi fraţi preoţi ai părintelui Dumitru. Preoţii din Cercul pastoral nr 2, „Sf Cuv. Parascheva”, al Protopopiatului Bacău, de asemenea, au adus un ultim omagiu colegului lor şi au transmis apropierea lor familiei îndoliate. Totodată, alţi părinţi prieteni şi apropiaţi, enoriaşi şi cunoscuţi au participat cu emoţie sfântă la eveniment.
La final, părintele protoiereu Eugen Ciuche a ţinut un emoţionant cuvânt de încurajare şi întărire în credinţă, pentru cei îndoliaţi şi pentru toţi cei prezenţi, a transmis binecuvântarea şi rugăciunea de dezlegare a Ȋnaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi a îndemnat la neuitarea în rugăciune a părintelui Dumitru şi a doamnei sale preotese, şi ea decedată în urmă cu 7 ani. Cei opt copii ai părintelui Dumitru vor avea de acum un tată în ceruri, rugător şi apropiat lor, în slujbele de pomenire care se vor face, la vremea potrivită, după rânduiala Sfintei Biserici.
Dumnezeu să îl ierte şi să îi înscrie numele în ceruri, în Cartea Vieţii!
Veşnică lui pomenire!